Tânăr de 19 ani împuşcat de prietenul cu care a băut
Dimensiune font:
Un tânăr în vârstă de 19 ani din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava a fost împuşcat de către un amic cu care a consumat alcool la mai multe baruri. Agresiunea s-a petrecut astăzi dimineaţă, în jurul orei 5.00, după ce victima a coborât dintr-un taxi în care se afla şi agresorul.
Conform anchetei preliminare a poliţiei, Dumitru Aparaschivei, în vârstă de 19 ani, Ciprian Mihai Ulian, de 22 de ani şi încă un amic au băut împreună duminică noapte la mai multe crâşme din cartierul Burdujeni. La un moment dat s-au urcat într-un taxi pentru a merge la un alt local, barul Manole de pe strada Eroilor. Tânărul de 19 ani s-a răzgândit şi împreună cu celălalt amic au vrut să plece acasă, coborând din taxi. În stare avansată de ebrietate Ciprian Mihai Ulian nu a acceptat ideea că este părăsit de prietenii de pahar, a scos din buzunar un pistol cu bile de cauciuc şi a tras. Dumitru Aparaschivei a fost împuşcat în mâna stângă de la jumătate de metru, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava.
Ancheta este derulată de poliţiştii de la Secţia Burdujeni care astăzi dimineaţă încă îl căutau pe suspect.
Lucia Hacman
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau