Tragedia familiei Paulenco din Bârlad se măreşte
Dimensiune font:
* surse din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa au precizat că în accidentul care a avut loc pe, 11 august, şi în care şi-au pierdut viaţa soţii Gheorghe şi Ani Paulenco, a murit şi o a treia persoană * din primele cercetări şi declaraţii ale unicului pasager scăpat cu viaţă din accident se pare că femeia este mama lui Ani Paulenco * poliţia din Constanţa face cercetări, având nevoie de confirmarea oficială în urma analizelor ADN * aşadar, în tragicul accident şi-au pierdut viaţa mama, fiica şi ginerele
Un grav accident rutier s-a petrecut duminică, în jurul orei 13.00, pe şoseaua Constanţa - Hârşova. Accidentul s-a soldat cu şase victime - trei dintre acestea şi-au pierdut viaţa. Toţi cei decedaţi se aflau în maşina înmatriculată în judeţul Vaslui, mai precis din municipiul Bârlad. Maşina care a provocat accidentul, venea dinspre Hârşova şi este din Bârlad: VS 55 PAG. Gheorghe Paulenco, şoferul a ieşit de pe carosabil, deoarece drumul pe care circula a devenit dintr-o dată îngust, de la două benzi pe sens la unul singur şi surprins a ajuns pe terasament, a tras de volan stânga şi a intrat pe contrasens, ciocnindu-se violent de un Volkswagen de Constanţa: CT 18 NTG. În maşina de Bârlad se aflau două cupluri. Gheorghe şi Ani Paulenco, din Bârlad care erau aşezaţi în faţă au murit pe loc, la fel şi femeia care stătea pe bancheta din spate. Soţul ei a supravieţuit, la fel şi şoferul celeilalte maşini, alături de care se afla fiica lui de 12 ani. Femeia din spate, decedată şi ea pe loc, a fost declarată neidientificată, deoarece conform cercetărilor nu avea nici un act de identitate la ea. Bărbatul de lângă ea, Petru Matei, care se afla tot pe bancheta din spate a scăpat cu viaţă, iar la spital când şi-a revenit a precizat că femeia de lângă ar fi soţia sa, iar Ani Paulenco fiica sa. Ei se îndreptau spre Medgidia, la înmormântarea unei rude. Aşadar în tragicul accident de la Stupina au murit mama, fiica şi ginerele. Faptul că a treia persoană decedată ar fi mama lui Ani Paulenco nu a fost confirmat oficial de poliţia constănţeană, care se ocupă de anchetă, deoarece, conform legii, la persoanele decedate neidentificate se solicită teste ADN şi amprentarea, pentru a se dovedi oficial identitatea. „Nu vă pot nici confirma şi nici infirma cele ce m-aţi întrebat deoarece aşteptăm rezultatele oficiale ale amprentării. Neoficial se pare că domnul din spital aşa a spus că decedata era soţia sa, dar până nu avem datele oficiale nu putem spune nimic concret”, a precizat inspectorul Carmen Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Gheorghe Paulenco regretat de sătenii din Ciocani
Gheorghe Paulenco, de 59 de ani, fost ofiţer al Garnizoanei Bârlad, a lucrat imediat după pensionarea din cadrul armatei la Primăria Ciocani, ca specialist în cadastru. Primarul comunei, Ionel Munteanu era, ieri, în stare de şoc, la aflarea tristei veşti, cum că unul dintre cei mai buni specialişti ai echipei sale a pierit atât de cumplit. „Suntem toţi şocaţi, nu ne vine să credem! Domnul Paulenco lucra la noi în cadrul Primăriei că inginer cadastru, era un bun specialist şi un om de o rară bunătate sufletească. Nu ştim ce blestem i-a lovit însă tragedia este mare! Păcat că s-a întâmplat un asemenea dezastru în familia lor”, a spus primarul Ionel Munteanu. Sătenii veneau azi la Primărie ca să întreba dacă este adevărată vestea că murit „domnu’ inginer” şi plecau cu ochii în lacrimi acasă, închinându-se. Gheorghe Paulenco era foarte îndrăgit de sătenii pe care îi ajuta în orice împrejurare. „Doamne ce om a luat Dumnezeu la el! Să moară cu soţia împreună în aşa cumplit accident! Ferească Dumnezeu, era un om... pâinea lui Dumnezeu! De ce oare trebuie să moară oamenii buni?”, spunea plângând o săteancă din Ciocani.
Andrei Balaban
Soţii Paulenco au fost aduşi la Bârlad în cursul nopţii şi au fost depuşi la capela Bisericii „Sf. Mina” din Bârlad
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau