Troiene de trei metri peste judeţ
Dimensiune font:
* mai multe drumuri din judeţ au fost blocate în weekend * pe unele rute, zăpada a atins o înălţime de peste 3 metri * primăriile din judeţ au fost somate să ia măsuri cu caracter urgent pentru prevenirea unor situaţii grave ce ar putea fi cauzate de codul galben de ninsori şi viscol
Noul cod de ninsori şi viscol ce s-a abătut peste Iaşi începând de ieri i-a pus în alertă pe şefii judeţului. Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a controlat personal în cursul acestui weekend situaţia existentă în teren. Sâmbătă dimineaţă, împreună cu Daniel Minciună, directorul Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, acesta a participat la activitatea de deszăpezire a drumurilor judeţene şi a transmis tuturor primăriilor din judeţ să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea efectelor negative ce ar putea fi cauzate de condiţiile meteo. „Am informat toţi primarii din judeţ pentru a lua măsurile care se impun în astfel de situaţii. Sunt măsuri care trebuie luate de urgenţă. Personal am fost pe traseul Voineşti – Mogoşeşti – Iaşi şi pe drumul Podu Iloaiei – Româneşti, o zonă care mereu are probleme atunci când ninge. Cu mari eforturi, aceste drumuri au reuşit să fie deszăpezite complet, chiar dacă, de exemplu, pe drumul Podu Iloaiei – Româneşti, în mai multe locuri zăpada atingea o înălţime de 3 metri”, a declarat Cristian Adomniţei. Pe parcursul acţiunii de deszăpezire a tronsonului Voineşti-Mogoşeşti a fost găsit şi un taxi abandonat de proprietar.
Avertizare pentru primării
Având în vedere previziunile meteorologilor privind precipitaţiile sub formă de ninsoare şi intensificarea vântului cu 50-60 km/h, care va viscoli şi spulbera zăpada, Consiliul Judeţean Iaşi a informat toţi primarii din judeţ despre prevenirea unor situaţii grave şi luarea mai multor măsuri cu caracter urgent. Măsurile transmise către primari sunt activarea comandamentului local pentru situaţii de urgenţă şi instituirea serviciului de permanenţă la primării, anunţarea prin toate mijloacelor posibile a tuturor locuitorilor unităţii administrativ – teritoriale în legătură cu aceste fenomene meteorologice, aprovizionarea cu alimente neperisabile şi apă potabilă a tuturor unităţilor comerciale şi instituţiilor publice, verificarea mijloacelor de deszăpezire şi la nevoie punerea lor în funcţiune pentru deblocarea drumurilor şi căilor de acces, asigurarea condiţiilor pentru accesul ambulanţelor, autospecialelor PSI şi a altor mijloace de intervenţie în situaţii de urgenţă, monitorizarea şi facilitarea transportului persoanelor cunoscute ca fiind suferinde de boli cronice, în special persoanele dializate, către spitalele din municipiul Iaşi sau cât mai aproape de un drum european, naţional sau judeţean. Totodată, vor fi avute în vedere femeile însărcinate, persoanele izolate sau greu transportabile.
Drumuri blocate sau cu restricţii de circulaţie
Până la închiderea ediţiei, mai multe drumuri naţionale şi judeţene erau impracticabile sau cu de restricţii de circulaţie. „Avem probleme de tranzit pe DN 24, Vaslui-Iaşi, problema mare fiind pe teritoriul judeţului Vaslui, dar legătura cu câteva comune din judeţul Iaşi este realizabilă, dar cu foarte mare greutate. Pe DN 28 am impus restricţii de circulaţie pentru maşini de tonaj greu, respectiv peste 3,5 tone iar pe drumul 24C Vânători-Bivolari sunt impuse de asemenea restricţii de circulaţie. La acest moment acţionăm cu toate utilajele pentru degajarea acestor drumuri”, ne-au declarat reprezentanţii Direcţiei Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi. Prefectul a mai dispus ieri închiderea drumului spre voineşti-Ţibana, începând de la rondul spre şoseaua de centură din dreptul localităţii Valea Ursului. Faţă de aceste drumuri, s-au mai înregistrat alte 14 artere înzăpezite, pe care circulaţia auto a fost blocată. Printre acestea s-au regăsit DJ281C Blăgești - Todirești - Cotnari, DJ282F Vlădeni - Andrieşeni, DJ281 Sticlăria - Sireţel - Lespezi, DJ282D Ruginoasa - Heleşteni, DJ248A Iași - Domniţa - Țibăneşti, DJ244D Ciorteşti - Dolhești, DJ244F Grozeşti - Bohotin - Moşna, DJ282 Iaşi - Gropniţa - Bulbucani, DJ208I Blăgeşti - Criveşti - Vânători, DJ244G capăt DN28 - Cozmeşti, DJ282C Vlădeni - Plugari, DJ208L Paşcani - Mirosloveşti şi DJ246 Scânteia - Ipatele - Mironeasa. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei s-a aflat ieri pe mai multe trasee care au întâmpinat greutăţi din cauza ninsorilor.
Informaţi-vă înainte de a pleca la drum!
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, aflat pe unul dintre aceste drumuri, a ţinut să reamintească ieşenilor de avertizarea cod galben de ninsoare şi viscol emisă de meteorologi pentru judeţul Iaşi. „Rugăm ieşenii să nu se pornească la drum şi să verifice starea drumurilor înainte de a face acest lucru. Dacă sunt pe traseu, îi rugăm să nu depăşească o coloană oprită pentru că intervenţia utilajelor este mult mai dificilă în aceste condiţii. Intervenim cu toate utilajele de care dispunem, inclusiv cele suplimentare pentru a menţine drumurile funcţionale. Prioritate au cazurile medicale”, a declarat Cristian Adomniţei. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau