Un cetăţean libanez face legea lângă UMF
Dimensiune font:
* un imobil de locuinţe comune, vechi de peste 120 de ani, situat în centrul Iaşului, este pus în pericol de lucrările neautorizate ale unui cetăţean libanez care îşi extinde restaurantul * acesta a demolat un perete interior al clădirii, a recompartimentat încăperile, a intervenit cu lucrări asupra beciului şi a spart peretele exterior al imobilului * pentru toate aceste lucrări, „specialiştii” Serviciului Disciplina în Construcţii din cadrul Poliţiei Locale susţin că nu se impunea eliberarea unei autorizaţii de construcţie
De aproximativ o lună de zile, patronul restaurantului Sindbad de pe strada Sf. Teodor nr. 28, face intervenţii asupra parterului acestui imobil constuit în anul 1890, fără a avea nici o autorizaţie în acest sens, emisă de Primăria Iaşi. Vecinii reclamă faptul că administratorul restaurantului s-a retras de la aliniamentul străzii, cu o extindere pe jumătate din parterul clădirii, în urma unui contract de vânzare cumpărare cu unul dintre proprietari. „Acest cetăţean face modificări pentru lărgirea spaţiului comercial, în apartamentul dispus în spatele restaurantului, fără să aibă nici o autorizaţie. S-a apucat de demolat pereţii interiori, cei care susţin această casă veche de peste 120 de ani, şi a început să intervină şi în beciurile comune. Nu s-a întâmplat nimic la cutremurul din 77 şi vine acum cetăţeanul ăsta şi ne pune în pericol locuinţele”, a declarat Dumitru Răzmeriţă, proprietar al apartamentului situat deasupra noului spaţiu cumpărat de administratorul restaurantului cu specific libanez. La rândul ei, Stoicescu Vanina Isabela, fiica lui Dumitru Răzmeriţă, susţine că cetăţeanul libanez nu are acordul niciunui proprietar pentru intervenţiile pe care le face în subsolul imobilului. „Acesta a dobândit imobilul în anul 2011 şi nu îl foloseşte ca locuinţă, cum este destinaţia corectă, ci funcţionază ca restaurant, cu toate că nu are acordul tuturor coproprietarilor. Acum renovează încăperile în care funcţionează restaurantul şi aduce modificări imobilului spărgând pereţii. Problema este că a intrat în beciul comun în care vrea să-şi facă cramă şi ridică un zid, el beneficiind de mai mult de jumătate din beci. O parte din parterul imobilul este foarte degradat, fapt care duce şi la degradarea etajului şi pune în pericol viaţa celor de la etaj prin prabuşire, dar proprietarul parterului a refuzat să repare această parte foarte degradată”, a spus Stoicescu Vanina.
„În urma controlului a reieşit faptul că se lucrează la amenajarea imobilului şi la recompartimentarea interioarelor, prin refacerea unui zid care a fost înainte acolo şi apoi a fost demolat de administrator pentru că era degradat. Pentru aceste lucrări nu îi trebuie autorizaţie de construire”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
„Experţii” în baza cărora se demolează Iaşul
Contactaţi de reporterii „Evenimentul regional al Moldovei”, reprezentanţii Primăriei Iaşi susţin că administratorul restaurantului a solicitat serviciului de specialitate al municipalităţii, eliberarea unei autorizaţii pentru începerea acelor lucrări, dar până la acest moment aceasta nu a fost emisă. „Cetăţeanul în cauză are eliberat doar un certificat de urbanism, dar nu şi autorizaţie de construcţie. În concluzie, lucrările pe care le efectuează acolo sunt în afara legii”, a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Contactat telefonic, administratorul restaurantului a recunoscut faptul că nu deţine autorizaţie. „Nu am autorizaţie, dar aştept să îmi fie eliberată. Arhitecţii şi inginerii se ocupă de legalitatea lucrărilor”, a spus administratorul libanez. În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii din cadrul Poliţiei Locale Iaşi au demarat un prim control pentru a se edifica asupra aspectelor sesizate. „În urma controlului a reieşit faptul că se lucrează la amenajarea imobilului şi la recompartimentarea interioarelor, prin refacerea unui zid care a fost înainte acolo şi apoi a fost demolat de administrator pentru că era degradat. Pentru aceste lucrări nu îi trebuie autorizaţie de construire. Astăzi a venit la noi cu schiţa imobilului şi pe aceasta se vede acel zid. În ce priveşte beciul imobilului, intervenţiile au fost de natura curăţării acestuia pentru a face o scară de acces la care vor avea voie şi ceilalţi locatari. A spus că are şi o expertiză tehnică pe care o va aduce mâine. Lucrătorii noştrii se vor duce şi mâine ca să vadă dacă celelalte lucrări nu sunt prinse în schiţa imobilului”, a spus Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi. „Experţii” din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii au omis să verifice lucrările în cauză în urma acestui prim control, rezumându-se doar la verificarea actelor suport care ar trebui să stea la baza intervenţiilor făcute de libanez. În cazul în care ar fi efectuat un control pe litera legii ar fi sistat aceste lucrări care nu sunt însoţite de autorizaţie de demolare pentru peretele interior de sprijin şi nu sunt acoperite nici de o autorizaţie de construire, necesară atât pentru recompartimentarea prin înlocuire a pereţilor interiori a unei case şubrede, de patrimoniu, cât şi pentru întărirea structurii de rezistenţă prin turnarea de betoane şi zidirea peretelui exterior.
Nelu Păunescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau