Un ieşean a devenit proprietarul unui parc de joacă!
Dimensiune font:
Un spaţiu destinat copiilor, reabilitat anul acesta în Tătăraşi, a fost revendicat de un ieşean. Acesta a câştigat procesul, drept urmare municipalitatea a fost nevoită să demonteze tot echipamentul şi să-l mute în Frumoasa
Bucuria ieşenilor din strada Petre Ispirescu nr. 3, de a vedea amenajat un loc de joacă pentru copii nu a ţinut decât câteva luni. Proaspăt modernizat în luna aprilie, graţie unui program demarat de municipalitatea ieşeană, parcul din apropierea blocului A3 a fost prevăzut cu tot ceea ce înseamnă echipament sau materiale speciale pentru protecţia copiilor. De ceva timp însă, toate leagănele, toboganele sau podeaua elastică au dispărut din peisaj, parcul înfăţişându-se astăzi trecătorilor drept un teren viran. „Nu ştim ce s-a întâmplat. Pur şi simplu, am văzut cum tot echipamentul a fost demontat şi dus. Toate aceste lucrări s-au petrecut concomitent cu nişte lucrări derulate aici de cei de la ApaVital”, spune unul dintre locuitorii din zonă. Nici alţi părinţi nu înţeleg ce s-a întâmplat. „Veneam des aici, mai ales în perioada verii. E păcat că l-au desfiinţat. Nu ştim motivele. Mă întreb însă ce rost mai avea să-l reabiliteze dacă intenţionează să facă altceva aici, probabil o parcare”, afirmă un alt ieşean.
Mutat din Tătăraşi în Frumoasa!
Potrivit oficialilor din Palatul Roznovanu, explicaţiile dispariţiei parcului din Petre Ispirescu sunt de altă natură. „Parcul a existat aici încă dinainte de 1989. În momentul în care a fost reabilitat, nu exista nici un element care să indice faptul că terenul ar putea fi revendicat. După modernizare, terenul a fost revendicat, ulterior proprietarul câştigându-şi acest drept în instanţă. Prin urmare, am fost nevoiţi să mutăm parcul din Petre Ispirescu nr 3 în Frumoasa nr. 15”, explică Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.
Parcul din Tătăraşi face parte din lotul celor 43 de spaţii de joacă modernizate în 2013. Campania de amenajare a locurilor de joacă a început în 2011, per total, municipalitatea modernizând un număr total de 123 spaţii de joacă din toate cartierele ieşene „Am alocat pentru acest proiect 12 milioane lei. Programul a fost demarat încă din 2011, iar de când sunt primar am acordat o atenție deosebită acestui capitol”, declara primarul Gheorghe Nichita la începutul acestui an. (Tudor Damaschin)
* * *
Retrocedare dubioasă şi în Păcurari
Retrocedarea parcului din Tătăraşi survine la aproximativ o lună după ce judecătorii ieşeni au atribuit unui cetăţean dreptul de proprietate asupra unei parcări din vecinătatea esplanadei Mimoza. Spre iritarea ieşenilor, proprietarul şi-a îngrădit proprietatea, cetăţenii întrebându-se, pe bună dreptate, dacă este normal să-şi caute o altă cale de acces către propriile locuinţe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau