Victor Ponta a vărsat tolba cu promisiuni, la Suceava
Dimensiune font:
* primul-ministru a anunţat că multe dintre investiţii vor stagna fiindcă nu sunt bani la buget * el caută soluţii pentru plata salariilor compensatorii ale muncitorilor disponibilizaţi de la CET-uri şi pentru spitalul din Fălticeni * nici bani pentru reparaţiile în şcoli nu sunt * în schimb, au fost deblocate fondurile pentru maternităţile din Suceava şi Rădăuţi
După ceremoniile religioase de la Putna şi Cacica, premierul Victor Ponta a susţinut, ieri, o conferinţă de presă la Palatul Administrativ din Suceava. Premierul i-a avut alături pe Florin Sinescu, prefectul judeţului, Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Ion Lungu, primarul Sucevei. În timp ce toţi se aşteptau să anunţe fonduri cât mai mari pentru această zonă, premierul nu a avut veşti foarte bune.
Salariile compensatorii pentru Termica sunt în aer
Primul subiect atacat au fost salariile compensatorii ale muncitorilor disponibilizaţi de la Termica. Victor Ponta a stat de vorbă cu sindicaliştii şi a precizat că până miercuri, 21 august, vor afla dacă există sau nu fonduri pentru plata salariilor compensatorii care li se cuvin. „Nu avem în acest moment resursele în buget. Nu-i vorba doar de Termica Suceava. E vorba de mai multe unităţi în ţară. Nu le putem trata discreţionar. Trebuie să am o analiză a celorlalte CET-uri şi cu implicaţia bugetară”, a declarat premierul. El a explicat că sumele nu au fost prinse în buget la cea mai recentă rectificare, ca urmare a acordului existent cu FMI. Sindicaliştii de la Termica aşteaptă să primească plăţi compensatorii în valoare de 1,5 milioane de lei.
Gheorghe Flutur, chemat la inaugurarea şoselei de centură
El a amintit şi de ruta ocolitoare a municipiului Suceava. Şoseaua nu va fi terminată în acest an, însă până în iarnă autorităţile vor inaugura unul dintre tronsoane. „Este foarte clar angajamentul ca anul viitor să terminăm şi ce mai rămâne din centură. Am ca prioritate acest angajament. Să-l chemaţi pe domnul Flutur (senatorul PDL Gheorghe Flutur – n.r.) la inaugurare”, a completat premierul. Lucrările la ruta ocolitoare a Sucevei au început în 2009, când la conducerea Consiliului Judeţean Suceava se afla Gheorghe Flutur.
Se caută bani pentru spitalul de la Fălticeni
Dacă pentru ruta ocolitoare s-au găsit ceva bani anul acesta, pentru noul spital de la Fălticeni încă se mai caută fonduri. „Am o datorie faţă de Fălticeni. Anul acesta, din orice rezervă pe care o mai găsesc la Ministerul Sănătăţii, vrem să alocăm fonduri pentru continuarea lucrărilor. Vreau să finalizăm spitalul în cel mai scurt timp”, a spus Ponta. Pe de altă parte, premierul a anunţat că a deblocat fondurile pentru finalizarea lucrărilor la cele două maternităţi de la Suceava şi Rădăuţi, fiind vorba despre 20 de milioane de lei.
Nici pentru lucrările de reabilitare a şcolilor nu prea sunt bani. Asta în contextul în care numai în judeţul Suceava, dintre cele peste 800 de unităţi de învăţământ existente, 600 au WC-ul în curte şi nu au apă curentă. „Evident că problema tuturor şcolilor nu poate fi rezolvată până pe 15 septembrie, pentru că nu a fost rezolvată în ultimii 20 de ani”, a conchis Ponta. (Oana Şlemco)
„ Îi înţeleg foarte bine pe angajaţii de la Termica. Oamenii au dreptate. Nu-i vina lor că s-au făcut acele restructurări” - Victor Ponta, premier
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau