Despre iubire, cu dragoste

2x-dragoste

Dimensiune font:

| 24-06-2022 15:30


În urmă cu mulţi ani, când am văzut că românii au început să importe, pe lângă Coca-Cola şi margarină, inclusiv tradiţii şi sărbători m-am înfuriat grozav. Îmi suna ca şi cum ne-ar fi ruşine cu ceea ce avem, că nu avem destul şi că în calendar ar trebui trecuţi toţi sfinţii de pe planetă şi toate obiceiurile. Încet, încet, şi-au făcut loc Halloweenul şi Ziua Sfântului Valentin, dar şi alte sărbători pe care le-am ignorat degeaba fiindcă tot s-au impus, inclusiv în lumea afacerilor. Deja s-au înstăpânit chefurile de Sfântul Valentin, ceea ce a dus la explozia comerţului cu inimioare, cercei rozalii, prăjituri în forme ciudate şi alte lucruri prin oamenii oamenii vor sau măcar încearcă să-şi arate iubirea. Nu-i rău, dacă intenţia este curată şi uite că le-am mai şters din păcate fiindcă, până la urmă, demersul lor este dedicat celui mai frumos sentiment – dragostea.
V-aţi întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea iubirea? Probabil că am trăi într-o lume a roboţilor, a oamenilor care doar fac lucruri, nu le apreciază. Nu-mi pot imagina o existenţă din care acest sentiment să fie exclus. Dacă uneori faci anumite lucruri pentru că trebuie, nu acelaşi lucru când vine vorba despre sentimente. Iubeşti un om pentru calităţile sale, pentru stabilitatea pe care ţi-o oferă sau pur şi simplu pentru că îl iubeşti. Dragostea necondiţionată este o noţiune promovată de toate religiile şi de toţi liderii spirituali, dar puţin înţeleasă. De multe ori condiţionăm acest sentiment de unele beneficii şi putem vedea acest lucru încă din copilărie. „Dacă nu eşti primul nu te ma iubesc” sau „Dacă mănânci tot înseamnă că ţii la mine”. Copilul va creşte mereu în sistemul de recompensă şi poate îi va fi greu ca adult să înţeleagă că poate fi iubit şi apreciat pentru ceea ce este nu neapărat pentru ce face şi, la rândul său, poate că va vedea lumea prin lentilele datoriei.
Dragostea necondiţionată este un sentiment pe care, recunosc, nici eu nu îl am plenar. Judec de multe ori, analizez prea mult, anticipez unele acţiuni, poate scriu scenarii cu final previzibil doar de mine. La fel văd că procedează majoritatea oamenilor, deşi se simte că ar dori să fie descătuşaţi de multe frici sau nehotărâri. Ei, şi uite aşa am ajuns să preţuiesc şi sărbătorile străine dedicate dragostei fiindcă pentru iubirea necondiţionată niciodată nimic nu este prea mult. Că o fi americană, hindusă, papuaşă sau de unde o mai veni, orice manifestare dedicată dragostei este binevenită fiindcă doar prin iubire putem creşte mereu.
Atunci când ţii la cel de lângă tine ca la tine însuţi nu-ţi mai vine să pui impozite aiurea, nu mai distrugi mediul în care trăieşti (apropo, teii din Iaşi n-au scăpat de secure!) şi citeşti de două ori contractele de import pentru alimente despre care ştii că ar fi trebuit demult să ajungă îngrăşământ natural. Nu te mai prefaci că-ţi pasă de bolnavi doar ca să-ţi vinzi medicamentele şi nu faci seri caritabile fiindcă dau bine. În acel moment grija pentru tot ce este în jur este firească, face parte din tine, nu-i doar un demers ecologist sau social regizat.
Maura Anghel

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

BANCUL ZILEI

05:30

  Când ţi-ai schilodit sufletul, Omule?
17/08/2022 15:50

  „Ia-ţi handicapatul acasă”, i s-a spus femeii care spera că băiatul ei cu păr bălai va găsi un loc unde să se joace, să-şi facă prieteni, să inveţe lucruri noi. Poate cei care a ...

Blesteme de alungat foametea și puturoșii
17/08/2022 11:42

Vestile apocaliptice legate de foamete si alte dezastre ecologico-energetice, cauzate ba de pandemia de COVID, ba de războiul din Ucraina ori de hachitele vreunui magnat mondial dornic de adunat bani de pe urm ...

1.000 de oameni au fost omorâți de către albinele ucigașe
17/08/2022 07:50

  Albinele ucigase au reusit să omoare pană acum 1.000 de oameni. Autoritătile nu au reusit să găsească o solutie pentru exterminarea lor. Acest tip de albine a apărut după ce specia comună europ ...

 Bazarul moare, dar nu se predă!
16/08/2022 21:25

Bazarul din Iasi, situat candva chiar sub pasarela Nicolina, a fost mutat, de aproape un deceniu, la marginea orasului, in zona CUG, si pare să fi fost uitat de ieseni. Dacă el reprezenta, candva, un adevăra ...

Sărăcia-i fudulie mare
16/08/2022 08:55

  3 la sută, cam atat este rata şomajului la Iaşi. La o primă vedere, lucrurile stau bine – dintr-o sută de oameni, doar trei nu au de lucru. În realitate, situaţia este mult mai gravă ...

Dragostea vine mereu cu factură
15/08/2022 11:15

  În Romania nu mai este de trăit, par a spune şi raportările Institutului Naţional de Statistică, potrivit cărora anul trecut numărul deceselor tot creste, iar cel al nasterilor scade. Sunte ...

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
15/08/2022 08:00

Creştinii prăznuiesc maine Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi sunt legate tradiţi ...

Festivalul rromilor din Cluj
14/08/2022 17:56

Cand s-a prăpădit bătranul Titi Ernest, lider marcant al romilor din Pata-Rat, din Cluj, a fost tragedie mare. A prins pe parcursul vietii sapte mutări cu dubele militiei, iar apoi ale jandarmeriei, de ni ...

Cum a dispărut civilizația mayașă
14/08/2022 17:05

Cercetătorii au studiat istoria de acum opt sute de ani, pentru a concluziona că Mayapan – capitala culturii si a politicii pentru poporul mayas din Peninsula Yucatán, in secolele al XIII-lea s ...

  Biznizul românesc şi bălegarul din diamant
14/08/2022 17:04

  Puţine sunt afacerile care s-au menţinut pe timp de criză şi foarte puţin cele care şi-au păstrat o conduită corectă, frumoasă, cu respect pentru clienţi şi parteneri. În rest, mulţi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei