Mărţişorul, sau recesiunea unui mit

Altădată, efervescenţa era totală şi începea cu aproape două săptămâni înainte. Dar, an de an, vânzătorii de mărţişoare s-au tot rărit, iar oferta e din ce în ce mai discretă. Tot mai puţini amatori pentru acest ritual al venirii primăverii, vechi de când lumea. Poate şi pentru că anul trecut a fost unul extrem de prost pentru soiul acesta de comercianţi, iar acum au devenit mult mai prudenţi. Au deschis târziu, abia ieri şi nici n-au venit cu foarte multă marfă. Doar aşa, de testare. Dacă treaba merge conform speranţelor, au stocurile pregătite.

Unul din cei mai vechi din branşă e domnul Marius, care de aproape 20 de ani e mereu prezent, cu măcar trei tarabe în staţia din Târgu Cucu. Are, ca să zic aşa, multă experienţă, intuieşte cum stă treaba. Şi el tot abia ieri a „deschis”, dar, după primele impresii, se pare că 2019 va fi mult mai bun decât precedentul. Dacă şi vremea îl va ajuta...

Afacerea nu-i deloc facilă, presupune multă migală. Ce-i drept şi adaosurile sunt foarte mari, aşa că merită efortul. Materialele (aţa, figurinele, cartoanele, plasticul, florile artificiale etc.) le cumpără încă de dinainte de Crăciun, când preţurile sunt foarte jos. Şi, oricum, trebuie să se apuce repede de treabă. Pe la mijlocul lui ianuarie, să nu-l prindă primăvara doar cu marfa rămasă de anul trecut.

La asamblare şi ambalare lucrează trei persoane. El, nevastă-sa şi cumnată-sa. Bine, nu zi lumină, dar totuşi munca asta ia destul timp şi, cum spuneam, cere multă migală, răbdare şi atenţie.

Tarabele le-a închiriat până pe 10 martie şi a plătit la Primărie 100 de lei pentru tot acest interval. Mărţişoarele cele mai simple le vinde cu 1 leu, mai are şi la 1,50 lei, iar cele mai sofisticate se duc până-n 5 lei. Tot la 5 lei are nişte şnururi foarte groase. La ce le-or folosi cumpărătorii, mi-e greu să-mi dau seama... Aranjamentele florale, mai pretenţioase şi care înghit mai mult material, le vinde la preţuri între 5 şi 10 lei. De fapt, preţurile sunt cam aceleaşi la toţi expozanţii.

L-am întrebat de ce nu se duce în Palas, că acolo-i mereu cald, vad mai bun şi-s ore mai multe de vânzare. Răspunsul îl intuiam, dar am vrut să fiu sigur. Preferă să stea în frig, mai la o cafeluţă ceva, aici, în Târgu Cucu, decât să meargă acolo şi să plătească 200 de lei pe zi. I s-ar duce aproape tot câştigul. Care doar pare mare. În realitate, nu-i deloc senzaţional, fiind vorba de două luni de muncă şi împărţit la trei persoane. Mai sunt şi cheltuielile inerente statului la tonetă de dimineaţă până seară.

Treaba mai merge, dar e foarte greu de spus cât timp. Senzaţia unanimă e că nu foarte mult. Marcel FLUERARU