„Tot nu suntem favoriţi la calificare”
Dimensiune font:
* antrenorul Stelei a declarat că fotbaliştii săi au meritat succesul din Europa League (1-0, prin golul înscris de Rusescu ’34 din penalty), dar crede că pentru a se califica trebuie să marcheze şi în returul de la Londra
Victoria cu englezii de pe Arena Naţională a adus o mare bucurie pentru formaţia din Ghencea, dar optimismul în privinţa deznodământului rămâne unul ponderat, bucureştenii fiind avizaţi de forţa lui Chelsea pe „Stanford Bridge”. „Când joci cu Chelsea, trebuie să faci mai mult decât ea. Este o echipă puternică, dar sunt bucuros că am câştigat şi cred că am meritat victoria. Ne-a interesat să nu primim gol, iar jocul a fost de aşa natură încât să ne şi retragem puţin. Nici ei nu au făcut presing, pentru că aşa e jocul lor. Dacă eram mai concentraţi, poate că am fi reuşit şi ceva mai mult”, a afirmat „Reghe”, care se gândeşte deja la următorul meci, promiţând să savureze succesul de joi seară doar în cazul calificării în sferturile de finală.
Tehnicianul Stelei a mai menţionat că pentru acest joc fotbaliştii săi nici nu aveau nevoie de o motivaţie suplimentară, dar le-a amintit cum a început acest drum în Europa, cu cantonamentul din vară, din Austria, cât s-a muncit acolo, iar „rezultatele se văd. Noi am adus echipa aici şi nu ne este teamă de nimeni. Şi ei sunt jucători ca şi ai noştri, dar când eşti pe teren nu mai contează valoarea individuală de piaţă”.
Benitez acuză terenul şi arbitrul
Antrenorul lui Chelsea, Rafael Benitez, a afirmat că arbitrul a dictat prea uşor penalty-ul: „Decizia a fost una foarte grea, mai ales pe un teren extrem de dificil, dar până la penalty am controlat jocul, chiar dacă nici noi, dar nici Steaua nu avusesem ocazii. Steaua a fost împinsă de fani, iar portarul Tătăruşanu a avut cele mai importante intervenţii. Chelsea a fost peste Steaua, care a jucat compact şi a avut noroc să nu ia gol, atacând pe contre”. Spaniolul a mai precizat că dacă în cupele europene nu înscrii în deplasare, este greu să te califici, dar a conchis spunând că este de datoria jucătorilor săi s-o elimine pe Steaua. (I.T.)
„Meciul decisiv va fi la Londra şi nu suntem favoriţi la calificare, dar vom merge acolo să marcăm, să avem posesie, să ne surprindem adversarul”
Laurenţiu Reghecampf,
antrenor Steaua
„Pentru public nu pot să dau o notă anume, deoarece a fost o atmosferă incredibilă. Este e minunat să ai pe un asemenea stadion un asemenea public”
Laurenţiu Reghecampf
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau