Ce antrenor şi-a tras Djokovic!
Dimensiune font:
Boris Becker (46 de ani) se va alătura celorlalţi antrenori pe care Djokovic deja îi are: Marian Vajda, care deţinea rolul de principal din 2006, Miljan Amanovic şi Gebhard Phil-Gritsch, a precizat jucătorul sârb care a pierdut două finale de Mare Şlem în 2013, dar şi postura de lider al clasamentul mondial ATP, după cum a anunţat Agerpres. Vajda va rămâne în staf şi îl va însoţi pe Djokovic la turneele de la Indian Wells, Madrid, Toronto şi Beijing. La rândul său, Boris Becker îl va însoţi în circuit la Openul Australiei, Dubai, Miami, Monte Carlo, Roma, Roland Garros, Wimbledon, Cincinnati, US Open, Shanghai, Paris-Bercy şi la Mastersul de la Londra. „Becker va forma o combinaţie câştigătoare cu Vajda. Boris este o personalitate şi sunt sigur că se va integra foarte bine în echipa noastră, aducând un suflu nou”, a afirmat Djokovic.
La rândul său, Boris Becker a precizat că este mândru că Novak Djokovic l-a ales antrenor. „Voi face tot posibilul pentru a-l ajuta să-şi atingă obiectivele şi sunt sigur că putem realiza lucruri importante împreună”, a declarat germanul. Triplu câştigător al turneului de la Wimbledon (1985, 1986 şi 1989), care are în palmares şi un titlu la US Open (1989) şi două la Openul Australiei (1991 şi 1996), Becker nu a antrenat niciodată la cel mai înalt nivel.
Cel mai bun în 2013
Novak Djokovic şi americanca Serena Williams au fost desemnaţi cei mai buni jucători ai lumii în 2013 de Federaţia internaţională de tenis (ITF). Williams (32 de ani), numărul 1 mondial în ierarhia feminină WTA, câştigă acest premiu pentru a patra oară în carieră, în timp ce Djokovic (26), ocupantul locului 2 în clasamentul ATP, îl primeşte pentru al treilea an consecutiv. Gemenii americani Bob şi Mike Bryan au fost consideraţi cea mai bună pereche de dublu, pentru a zecea oară în 11 ani, în timp ce la categoria feminină premiul ITF le-a revenit italiencelor Sara Errani şi Roberta Vinci, învingătoare pentru al doilea sezon consecutiv.
Elveţianca Belida Bencic şi germanul Alexander Zverev au fost declaraţi cei mai buni juniori. ITF a precizat că alegerea câştigătorilor s-a bazat pe un sistem obiectiv care ia în calcul toate rezultatele din an, având o greutate suplimentară turneele de Mare Şlem şi competiţiile organizate sub egida Federaţiei: Cupa Davis şi Fed Cup. Premiile vor fi atribuite cu ocazia Cinei campionilor ITF, care a avea loc pe 3 iunie 2014, la Paris, în timpul turneului de Mare Şlem de la Roland Garros. (I.T.)
„Sunt foarte bucuros că am şansa să lucrez cu Becker, pentru că este o legendă, are multe cunoştinţe despre tenis, iar experienţa sa mă va ajuta să câştig noi trofee de Mare Şlem, precum şi la alte turnee”
Nowak Djokovic
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau