Fotbal * Zidane, antrenor la Real?
Dimensiune font:
Preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, nu exclude numirea francezului Zinedine Zidane ca antrenor principal începând din sezonul viitor. „Zidane poate fi viitorul antrenor. El are diplome şi îndeplineşte toate criteriile, dar adevărul e că nu am luat încă o decizie”, a explicat Perez, care promite să mai reflecteze asupra acestui subiect. „Într-o primă fază, nu ar fi prea riscant, dar cred că el ar trebui să se mai călească”, a adăugat Perez în legătură cu Zidane, care în ciuda faptului că a intrat în posesia diplomelor de antrenor anul acesta, nu are experienţă ca antrenor. În schimb, preşedintele a confirmat că fostul coordonator de joc al Realului va fi unul din oamenii forte al proiectului sportiv al madrilenilor, fie ca manager, fie mai aproape de teren. Echipa de pe „Santiago Bernabeu” s-a despărţit la finalul sezonului recent încheiat de antrenorul portughez Jose Mourinho, care a semnat deja cu Chelsea Londra. (I.Târnoveanu)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau