L-au dezamăgit pe Moscalu
Dimensiune font:
* baschetbaliştii de la Politehnica Iaşi s-au întors cu coada între picioare după turneul de promovare de la Bucureşti * la ce condiţii au avut de-a lungul sezonului n-ar fi meritat sub nici o formă să promoveze * totuşi valoarea jucătorilor din lot i-ar fi permis Politehnicii să ajungă din nou în primul eşalon
Politehnica Iaşi a ocupat ultimul loc la turneul de promovare în Liga Naţională, după ce a pierdut cu Concordia Chiajna şi Steaua Bucureşti - formaţii care au schimbat eşalonul -, dar şi cu Ştiinţa Bucureşti, o grupare totuşi accesibilă. De aici provine şi dezamăgirea antrenorului principal Costel Moscalu, care şi-a dorit mult să încheie turneul cu o victorie. „Nu le-am spus băieţilor nimic pentru că au pierdut primele două jocuri. Am închis de multe ori ochii în timpul campionatului. Ştiam că le dăm foarte puţini bani şi de asta nu mă prea puteam gândi la promovare. Dar i-am rugat frumos să câştige ultimul joc, să plecăm de la Bucureşti cu fruntea sus. Ei însă s-au întrecut unii pe alţii în greşeli. M-au dezamăgit”, ne-a declarat Costel Moscalu.
Într-adevăr, condiţiile de care au beneficiat studenţii au fost tare departe de nivelul cerut de o echipă care îşi pune în cap să promoveze. Salariile foarte mici, primite cu întârziere, nu puteau conduce la o implicare corespunzătoare la antrenamente şi nici chiar la meciuri.
Dar băieţii au ajuns totuşi la ultimul hop, acolo unde însă poate nu contează doar banii. Sau n-ar trebui să conteze decisiv. Acolo intervine orgoliul fiecărui jucător, acolo fiecare arată tot ce poate în faţa unor oameni grei de tot din baschetul românesc. Iar băieţii au încercat să dea totul, dar cel mai puţin i-a ieşit lui Amarghioalei, unul dintre jucătorii de bază ai echipei. Nu poate fi scos el ţap ispăşitor, dar cu un Amarghioalei jucând la potenţialul său real în meciul cu Concordia Chiajna, primul al turneului, Politehnica probabil şi-ar fi impus punctul de vedere. Ceilalţi doi „grei” ai echipei, Nicolae şi Hurjui, au jucat în nota lor, cu un mare plus pentru Nicolae. Dar cu Chiajna au fost aruncate zarurile pentru gruparea din Copou. Plecând cu o înfrângere, în al doilea joc, cu gazda competiţiei, era greu de crezut că se poate petrece o minune, iar în ultima dispută echipa a picat definitiv după două jocuri destul de bune, dar încheiate cu înfrângeri.
Jucătorii tineri n-au viitor la Iaşi!
Păcat de juniorii Popovici şi Cobzaru, care au atras şi atenţia Stelei, însă drumurile lor se pare că ocolesc Capitala, păcat de Rotariu, din meciul cu Chiajna, dar şi de Botez, cu Steaua, păcat că antrenorii Costel Moscalu şi Gabriel Clapon au avut totuşi la dispoziţie un lot din care puteau stoarce mai mult. Dar meci de meci echipa a jucat catastrofal în primul sfert, pentru ca apoi să alerge în zadar după egalare! Finalurile de sferturi au fost cam de fiecare dată la cheremul adversarilor şi toată munca de până atunci i se scurgea printre degete.
Păcat şi de Cristiean, căruia nu i s-a găsit o poziţie pe teren din care să ajute echipa, păcat şi de Pădineanu, dar şi de Dăscălescu, pentru că de doi ani cel mai înalt jucător al lotului bate pasul pe loc. Dar Cristiean, Dăscălescu şi Rotariu au rămas cu antrenorul Gabriel Clapon la Bucureşti, la pregătirile reprezentativei Under 20 a României, acolo unde putea fi şi Popovici, însă el s-a întors acasă pentru a pregăti examenul de admitere la facultate. Şi bine face, pentru că baschetul ieşean nu-i poate oferi nici un viitor! Cobzaru are acţiune cu lotul U-18, deşi sunt convins c-ar fi făcut faţă şi la U-20, după care va pleca înapoi în SUA, el fiind elev la la St. Johnsbury Academy.
Noi însă rămânem cu concluzia că echipă am avut pentru promovare, nu însă şi condiţii pe măsura unui astfel de obiectiv!
Dragoş Gaşpar
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
ella
Jun 04, 2013
au primit ce au meritat si se vede si valoarea antrenorului
Adauga comentariul tau