Vor să câştige cu mai mulţi jucători noi
Dimensiune font:
* portarul naţionalei României, Bogdan Lobonţ, a declarat ieri că selecţionerul Victor Piţurcă doreşte să urmărească mai mulţi jucători noi în meciul amical de diseară, chiar şi pe el, deoarece nu a mai fost convocat de ceva vreme la prima reprezentativă
„Dorim să lăsăm o impresie bună suporterilor. Nu ne permitem să pierdem, avem destule experienţe negative în trecut, de care nu vrem să ne mai aducem aminte”, a spus Lobonţ. Jucătorul lui AS Roma a mai precizat că s-a emoţionat când a aflat că va fi noul căpitan al tricolorilor. „A fost un moment emoţionant când am fost anunţat că voi fi căpitan, pentru că e o onoare pentru mine să port banderola după Hagi, Gică Popescu sau Chivu. Sunt fotbalişti deosebiţi, care m-au ajutat foarte mult. Chivu a fost alături de mine în momente delicate. Atâta timp cât se apelează la mine, voi răspunde prezent echipei naţionale, care mi-a dat foarte mult”, a completat Lobonţ.
Portarul a mai afirmat că jucătorii reprezentativei statului Trinidad-Tobago nu trebuie subestimaţi, chiar dacă evoluează în Kazahstan sau în Vietnam. „Au şi jucători care evoluează în Anglia, la Middlesbrough. Aşa că nu trebuie subapreciaţi, ci trebuie trataţi cu respect”, a adăugat el. Bogdan Lobonţ consideră că imaginea echipei naţionale este afectată de incidentul în care a fost implicat fundaşul Tamaş săptămâna trecută. „S-a discutat şi o să se mai discute câteva zile despre Gabi Tamaş. Nu am vorbit cu el, dar imaginea echipei naţionale oricum era afectată. În ultima vreme nu ştiu să fi fost vreo convocare fără scandal”, a explicat Lobonţ, care în sezonul viitor va rămâne la AS Roma.
Îi pare rău de retrogradarea Iaşului
Potrivit lui Bogdan Lobonţ, echipa naţională are şanse de calificare la CM 2014: „ Avem avantajul terenului propriu în meciurile cu Turcia şi Ungaria. Totul depinde de noi, nu stăm la mâna nimănui”, a conchis Lobonţ. Întrebat dacă prima reprezentativă mai este nevoie de atacantul Adrian Mutu, Lobonţ a răspuns: „Selecţionerul este cel care face lotul, el ştie cel mai bine. Cu siguranţă doreşte să vadă la lucru şi jucători mai tineri, care au făcut meciuri bune în campionatul intern”.
Lobonţ a apreciat parcursul bun al Stelei în acest sezon, în Liga I şi în Europa League, unde a învins-o pe Ajax, fiind eliminată de Chelsea, câştigătoarea trofeului, dar a menţionat că acum pretenţiile vor fi mult mai mari în Liga Campionilor. Lui Lobonţ îi pare rău că Rapid, fosta sa echipă, a retrogradat din Liga I, dar îi pare rău pentru fotbalul românesc în general, că sunt echipe de tradiţie, precum „U” Craiova, UT Arad, Farul Constanţa, „U” Cluj, CSMS Iaşi, care nu mai sunt în prima divizie.
Maxim este incert
Mijlocaşul Alexandru Maxim (VfB Stuttgart) este incert pentru partida de astăzi, din cauza unui hematom. Maxim a făcut doar alergări uşoare ieri dimineaţă, la Centrul Naţional de la Mogoşoaia. El s-a accidentat uşor în finala Cupei Germaniei, sâmbătă, în care Stuttgart a fost învinsă de Bayern Munchen cu scorul de 2-3 şi în care internaţionalul român a evoluat o oră, fiind înlocuit cu japonezul Okazaki. (I.T.)
„A fost un moment emoţionant când am fost anunţat că voi fi căpitan. E o onoare pentru mine să port banderola după Hagi, Gică Popescu sau Chivu. Sunt fotbalişti deosebiţi, care m-au ajutat foarte mult”
Bogdan Lobonţ,
portar România
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau