Animalul ciudat care a rezistat evenimentului catastofic ce a provocat extincţia dinozaurilor
Dimensiune font:
O familie ciudată de mamifere care avea o serie de caracteristici neobişnuite a ales să trăiască sub pământ, lucru care i-a permis să supravieţuiască extincţiei în masă de acum 65 de milioane de ani.
Inspiraţi de stilul său de viaţă subteran, oamenii de ştiinţă i-au atribuit animalului numele de Necrolestes patagonensis, care se traduce prin „jefuitorul de morminte”. Conform specialiştilor acesta avea un rât îndreptat în sus, un corp robust şi membre scurte, dar late.
Cercetările au scos la iveală faptul că specia a dispărut acum 16 milioane de ani, supravieţuind mult timp după extincţie dinozaurilor. Mai mult, studiile au constatat faptul că specimenul este înrudit cu un alt mamifer, Cronopio, care a trăit din Cretacicul târziu, până în Paleoncenul timpuriu (100 - 60 de milioane de ani), în Africa de Sud.
Cronopio şi Necrolestes au în comun o serie de trăsături, printre care şi faptul că sunt singurele mamifere descoperite până acum, care deţineau molari cu o singură rădăcină. În mod normal, majoritatea mamiferelor au molari cu două rădăcini.
La început, animalele păreau atât de ciudate ochiului modern, încât ele au rămas un mister multă vreme. Pentru o lungă perioadă de timp s-a crezut că „jefuitorul de morminte” a fost un marsupial. Totuşi, cercetări ulterioare au dezvăluit că acesta face parte dintr-un arbore genealogic despre care se credea că a dispărut cu 45 de milioane de ani înaintea lui Necrolestes. Oamenii de ştiinţă susţin că tocmai capacitatea uimitoare a animalului de a se adapta la mediul subteran i-a permis să trăiască cu mult mai mult decât rudele sale.
Sursa: Mashable
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau