Cum să îţi găseşti IUBIREA pe FACEBOOK: Aplicaţia prin care te poţi întâlni cu cineva din apropiere VIDEO

default

Dimensiune font:

| 07-02-2014 11:58

 Tinder, aplicaţia de telefon extrem de populară pentru dat întâlniri, lansată în urmă cu 17 luni, este considerată în prezent un fenomen cultural şi tehnologic: baza sa de utilizatori a crescut cu 1 milion în ultimele trei luni, iar fondatorii săi au fost incluşi în lista Forbes "30 sub 30 de ani" din anul 2013.

 

 Tinder este o aplicaţie de smartphone care, deşi funcţionează pe un principiu simplu, a revoluţionat domeniul "datingului" online. Utilizatorilor (oricine se poate înscrie prin profilul de Facebook) li se arată fotografii ale unor posibili pretendenţi care se află în zonă în momentul respectiv şi pot da "swipe" în dreapta pentru "like" şi în stânga pentru "nu", potrivit Mediafax.

Dacă şi cel pentru care utilizatorul a dat "swipe" în dreapta a făcut acelaşi lucru, aceasta duce la o potrivire, urmată de sugestia de a trimite un mesaj sau de a "continua să joace". Acest "continuă să joci" a dus la "o epidemie" de 500 de milioane de swipe-uri şi 5 milioane de potriviri pe zi.

Şi nu numai atât. Tinder a revoluţionat întregul proces de căutare de potenţiali parteneri prin intermediul tehnologiei, scenă dominată în prezent de programe, site-uri şi softuri care necesită un laptop sau un PC, precum şi investirea unei lungi perioade de timp. Concepută exclusiv pentru telefoane, în prezent pentru iPhone şi sistem Android de operare, Tinder poate fi folosită oricând şi oriunde.

Designul, concentrat foarte mult pe fotografie, a fost creat pentru formatul Apple iOS, iar mai târziu a devenit disponibil şi pentru Android. "Computerele sunt aproape de dispariţie şi m-am gândit că telefoanele mobile sunt viitorul", povesteşte Sean Rad, unul dintre co-fondatori. Aplicaţia importă informaţia de profil direct din Facebook, inclusiv numele, vârsta, interesele şi, ce e mai important, prieteni în comun.

Succesul aplicaţiei în rândul tinerilor (baza de fani este formată în general din utilizatori cu vârste între 18 şi 24 de ani) le-a adus celor doi cofondatori, Sean Rad şi Justin Mateen, de 27 de ani, nominalizarea în topul Forbes "30 sub 30 de ani" pentru anul trecut.

Cei doi se cunoşteau de când erau în liceu, în Los Angeles, dar au pus bazele afacerii în primul semestru de facultate, la Universitatea din California de Sud, în 2004.

"Am ştiu că dacă va rezona cu tinerii din facultate care trăiau deja într-un mediu foarte activ din punct de vedere social, atunci şi alţi oameni ar vedea valoarea produsuluiAm ştiut că studenţii erau cel mai greu de sedus, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am lansat-o în campusuri de facultate", a spus şi Justin Mateen, un alt fondator al aplicaţiei, pentru Time.

La început, 90 la sută dintre utilizatorii de Tinder aveau între 18 şi 24 de ani. După 17 luni de dezvoltare, utilizatorii cu vârste de studenţi sunt undeva peste 50 la sută, iar alte categorii s-au extins. Există şi o bază surprinzătoare de 7 la sută formată din utilizatori cu vârste între 13 şi 17 ani, dar Mateen asigură că profilurile acestora sunt vizibile doar în cadrul acestei categorii.

Fondatorii Tinder şi-au considerat creaţia întotdeauna ca fiind mai degabă un joc decât o aplicaţie - prin "ceea ce faci, dinamismul, reacţiile", spune Rad.

"Nimeni nu foloseşte Tinder pentru că se află în căutare de ceva. Lumea se înscrie pentru că vrea să se distreze. Nici măcar nu contează dacă apare o potrivire, pentru că swipingul e atât de distractiv".

Totuşi, Tinder a fost modalitatea prin care Rad a cunoscut-o pe cea cu care este acum într-o relaţie serioasă. Mateen spune că şi relaţia lui se datorează aplicaţiei, care le-a oferit celor doi un context diferit, în condiţiile în care nu vorbiseră niciodată până atunci faţă în faţă.

Rad şi Mateen plănuiesc să se gândească la feluri de a ajuta oamenii să îi cunoască mai bine pe cei care au rezultat ca fiind pereche. Chiar dacă Tinder aparţine acum doar de contextul întâlnirilor, cei doi precizează că vor ca aplicaţia să evolueze şi să fie despre descoperire socială şi despre cunoaşterea oamenilor în afara unui context romantic. "Vei putea să interacţionezi la un moment dat cu prieteni pentru alte scopuri", spune Mateen. "Deci chiar dacă eşti într-o relaţie vei putea să găseşti utilitate în Tinder în lunile următoare".

 




Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei