Filmul primei plimbări spaţiale americane
Dimensiune font:
În data de 3 iunie 1965, Ed White devenea primul astronaut american care efectuează o “plimbare” în spaţiu. Acesta devenea astfel al doilea om care face acest lucru, după cosmonautul sovietic Alexei Leonov, în data de 18 Martie 1965.
Plimbarea domnului White, efectuată în cadrul misiunii Gemini IV, a fost o adevărată aventură cu durata 23 de minute, costumul astronatului fiind propulsat cu azot şi extrem de greu de manevrat.
La momentul ieşirii din vehiculul Gemini IV, acesta rula cu o viteză de peste 28.000 km/h la o înălţime de 284 de km deasupra Terrei, astfel că plimbarea sa a acoperit 10.000 km.
Pe tot parcursul plimbării, astronautul a fost legat de sonda spaţială cu două cabluri de circa 7 metri lungime, înfăşurate într-o bandă de aur, material cu care a fost acoperită şi viziera costumului său presurizat, pentru a-l proteja de razele nefiltrate ale Soarelui.
Sfârşitul sejurului în spaţiul extraterestru a fost descris de către Ed White drept cel mai trist moment al vieţii sale.
Misiunile Gemini ale NASA au avut loc în 1965-1966, având rolul de a pregăti aselenizările.
Sursa: http://www.stiintasitehnica.com
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau