Primăria Suceava vrea să cumpere autobuze noi

default

Dimensiune font:

| 26-11-2012 00:00

 

* acestea deja au durata de funcţionare de 8 ani depăşită sau peste 500.000 de km rulaţi * multe dintre ele trebuie casate

 

 

Primarul Ion Lungu a anunţat într-o conferinţă de presă că, în martie 2013, expiră perioadă de plată a ratelor de leasing pentru autobuzele Iribus Iveco din dotarea TPL, dată de la care se are în vedere înnoirea parcului de mijloace de transport al firmei specializate din subordinea municipalităţii. Aceasta în condiţiile în care autobuzele din parcul actual al societăţii de transport local au durata de funcţionare de 8 ani depăşită sau peste 500.000 de km rulaţi, ca urmare multe dintre ele trebuie casate. Până atunci, în dotarea TPL au intrat deja două noi microbuze, acestea urmând a acoperi liniile nr. 17 şi 30. „Analizăm posibilitatea măririi parcului auto de la TPL. Societatea avea în patrimoniu 10 microbuze cu o vechime mai mare de 15 ani, multe dintre ele nemaifiind funcţionale. De aceea, cu sprijinul Primăriei s-au cumpărat două microbuze noi, marca Otokar. Acestea sunt de calitate şi au un design potrivit pentru un transport civilizat. Există trasee care nu sunt eficiente, precum în cartierele Iţcani şi Burdujeni, însă şi acestea trebuie asigurate cu microbuze, deoarece este vorba despre un transport public, care revine municipalităţii”, a declarat edilul şef. El a mai precizat că fiecare dintre noile maşini are câte 23 de locuri, dintre care 15 pe scaune.

În acest an, de la bugetul local a fost achitată către TPL suma de 2,2 milioane de lei, reprezentând diferenţa dintre preţul biletului şi costul real al unei călători, precum şi contravaloarea gratuităţilor acordate diferitelor categorii de beneficiari prevăzute de lege. De asemenea, în vederea onorării ratelor la autobuzele procurate prin leasing, Primăria a plătit 5,5 milioane de lei. Ion Lungu a mai spus că municipalitatea suceveană a depus şi un proiect pe „energie verde”, cu finanţare din fonduri europene, pentru dotarea TPL cu mijloace de transport hibrid. Acesta ar urma să se concretizeze în 2013. Lidia Diaconu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:02

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Minciuna anvelopărilor subvenţionate
05/12/2012 00:00

  Atenţie mare pe ce acte vă puneţi semnătura dacă vreţi să beneficiaţi de noul program de anvelopare a blocurilor, derulat de Primăria Suceava. Unii beneficiarii au ajuns in instanţă pentru c ...

Gunoierii din Suceava nu şi-au luat lefurile
30/11/2012 08:40

  Directorul firmei Rosal, Adrian Niculescu, ne-a declarat că societatea a rămas fără bani de motorină şi de salarii. „Întarzierea la salarii poate să fie de o zi sau de zece zile. Depi ...

La Suceava este criză de sânge AB IV cu Rh negativ
30/11/2012 08:36

  Centrul Judeţean de Transfuzie Sangvină (CJTS) trece printr-o criză de sange din grupa AB IV cu Rh negativ. Este cea mai rară grupă sanguină, motiv pentru care şi donatorii sunt puţini, după cu ...

Guvernul plăteşte pentru asfaltarea a două drumuri judeţene din Suceava
30/11/2012 08:35

  Suceava a primit 672.000 de lei pentru a acoperi o serie de investiţii incepute cu mai mult timp in urmă şi care nu au fost finalizate. Banii vin de la nivel central şi vor fi dirijaţi pentru plata ...

Hoţii au distrus lucrările de îndiguire efectuate pe râul Siret
30/11/2012 08:32

  Poliţiştii ii caută pe indivizii ce au distrus lucrările de indiguire efectuate pe albia raului Siret sustrăgand cofrajele metalice folosite in acest sens. Lipsa cofrajelor a fost descoperită de m ...

O suceveancă ce şi-a ucis copilul nou-născut a fost găsită de poliţişti ascunsă în Italia
30/11/2012 08:32

  O tanără din judeţul Suceava, căutată de poliţişti, incă de anul trecut după ce şi-a omorat copilul nou-născut, a fost identificată ascunzandu-se prin Italia. Ea a fost adusă ieri dimineaţ ...

Hoţii au furat candelabrul bisericii din Stroieşti
30/11/2012 08:32

  Poliţiştii caută hoţii care au furat candelabrul bisericii din localitatea Stroieşti, care se afla la restaurare in anexa unui localnic, a declarat, ieri, purtătorul de cuvant al Inspectoratului d ...

Bătrân lăsat de hoţi fără economiile ascunse sub pernă
30/11/2012 08:31

  Un bătran in varstă de 78 de ani, din municipiul Rădăuţi, a fost lăsat de hoţi fără economiile ascunse sub perna din dormitor. Furtul a fost semnalat poliţiştilor, de fiul bătranului. Î ...

Reţelele de apă şi canalizare din Rădăuţi se extind
30/11/2012 08:30

  Imediat ce timpul va permite, la Rădăuţi vor debuta lucrările pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă-canal pe aproape o sută de străzi din localitate, printr-un program european der ...

Jandarmi înaintaţi în grad înainte de termen de Ziua Naţională a României
30/11/2012 08:29

  La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), ieri, a avut loc adunarea festivă a cadrelor unităţii, activitate in cadrul căreia s-au prezentat aspecte privind contextul intern şi interna ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei