Cheile Sohodolului
Dimensiune font:
Cheile Sohodolului sunt printre cele mai salbatice locuri din tara. Turistii pleaca rar in drumetii spre acest canion pe care natura le-a creat parca, in mod special, pentru vanatorii de aventuri. Cu toate acestea, este usor de ajuns in Cheile Sohodolului, iar peisajul este piperat cu scorpioni si vipere cu corn.
Cheile Sohodolului se intind pe aproximativ 10 kilometri in interiorul Muntilor Vilcan si au aspectul unui canion sapat in stanca. De data aceasta, insa, apa este arhitecta frumusetilor pe care le vezi in jur. In schimb, acele formatiuni de roci care au aspectul unui inel, sunt creatia vantului.
De fapt, Inelul pare ca se aseamana cu o fereastra prin care se poate vedea cerul decupat in mod artistic. Tot aici gasesti si alte sculpturi in piatra. Dintre acestea Steiul, Cuptorul si Narile se lasa cel mai usor cercetate de catre ochiul turistilor.
Trebuie sa fii foarte norocos ca sa gasesti Pestera Popii deoarece nu exista niciun indicator care sa semnaleze existenta acesteia. Si totusi, aici au fost descoperite picturi rupestre care reprezinta siluete antropomorfe stilizate, de culoare neagra.
Este importanta sa stii ca zona este rezervatie floristica si, daca mergi la primavara in Cheile Sohodolului, este imposibil sa nu gasesti macar una dintre cele 300 de specii de plante specifice acestor locuri. De asemenea, in acelasi anotimp, este posibil sa te intalnesti cu vipere posesoare de corn si chiar cu scorpioni. Nu iti face griji, animalutele nu sunt agresive daca te prefaci ca nu le vezi si le lasi sa isi vada linistite de plimbarile lor zilnice.
Gasesti aceste chei la aproximativ 15 km de Tirgu-Jiu. De pe ruta principala a drumul national DN 67, vei observa o ramificatie care te duce pana sus. Drumul este bine amenajat si poate fi parcurs cu masina, cu bicicleta sau cu piciorul. Asigura-te, insa, ca ai plamani buni pentru ca vei urca abrut pana sa ajungi in "canionul" Gorjului.
O alta modalitate de a ajunge aici este drumul european E79 dintre Tirgu-Jiu si Deva, dupa care este nevoie sa gasesti drumul 67D, iar mai apoi, vei urma un drumul forestier.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau