Rezervaţia naturală Peştera Cocora
Dimensiune font:
Peştera Cocora este o arie protejată situată în judeţul Dâmboviţa, pe teritoriul administrativ al comunei Moroeni. Rezervaţia naturală are o suprafaţă de 307 ha şi este inclusă în Parcul Natural Bucegi, având în componenţă sistemul carstic Bătrâna - Peştera Ialomiţei. Pe teritoriul rezervaţiei puteţi admira Cheile Peşterii, Cheile Urşilor, Peştera Ialomiţei şi Peştera Pustnicul.
Peştera Ialomiţei este săpată în calcarele muntelui Bătrâna, la 1.503 m altitudine, fiind dispusă pe două etaje care formează aproximativ 804 metri de galerii fosile şi active. Aici puteţi descoperi o vegetaţie subalpină extrem de bogată, fiind predominantă mai ales în Valea Horoabei, Cheile Urşilor, pe pajiştile din apropiere şi Valea Leşniţei. De asemenea, aici se găsesc rarităţi floristice ca bulbucii de munte din Cheile Peşterii, păiuşul de pe Valea Leşniţei, angelica pe Valea Horoabei, Cheile Urşilor şi Cheile Peşterii.
În masivul Horoabei şi pe valea omonimă, în abruptul de calcare jurasice mai pot fi găsite câteva puncte fosilifere. La baza peretelui de calcar al masivului, în sudul cheilor peşterii, pe versantul drept al Ialomiţei apare un impresionant strat de dogger. Calcarele din canionul Horoabei sunt de culoare gălbuie-verzuie şi sunt aşezate pe un orizont de gresii. Pe stratul gros de calcar sunt aşezate calcare fine roz sau albe, care adăpostesc o faună bogată de brahiopode, fiind una dintre cele mai rare din Carpaţi.
Tot aici, în Grota Urşilor care are o înălţime de 25 de metri, o lăţime de 30-40 metri şi o lungime de 75 de metri au fost descoperite exemplare importante de schelete de ursul peşterilor.
În Rezervaţia naturală Peştera Cocora este cuprinsă şi Peştera Ialomiţei, care de altfel adăposteşte şi schitul cu acelaşi nume. Mănăstirea Peştera Ialomiţei a fost construită în secolul XVI de Mihnea cel Rău, voievod al Ţării Româneşti. Aceasta este amplasată chiar la intrarea în Peştera Ialomiţei. La 200 de metri în adâncul peşterii se află „Piatra altarului”, unde după cum spun legendele, aveau loc slujbele religioase.
Iniţial, mănăstirea a fost construită din lemn, dar un nefericit incident a făcut ca aceasta să ardă în anul 1818. Reconstruirea a fost realizată de către ieromonahul Gherontie de la Petroşiţa şi preotul Gheorghe Baltag. În jurul lăcaşului erau amplasate multe chilii care serveau ca loc de adăpost pentru cuvioşii călugări care slujeau aici. Legendele vorbesc despre un sihastru care a trăit în aceste locuri la începutul secolului XIX, şi care era mereu acompaniat de un urs, animalul fiind pentru sihastru un adevărat tovarăş.
Schitul, care este vizibil azi la peştera Ialomiţei, a fost construit în anul 1901 de către mai mulţi sihaştri cu ajutorul ciobanilor din zonă. Lucrările de construcţie s-au desfăşurat sub atenta direcţionare a ieromonahului Ieronim al II-lea. În anul 1911 a avut loc sfinţirea lăcaşului de către stareţul Dionisie de la mănăstirea Sinaia.
În speranţa că v-am trezit interesul, vă invităm să vizitaţi Rezervaţia naturală Peştera Cocora. Veţi fi profund impresionaţi de frumuseţile acestui loc şi de tot ceea ce natura poate crea. Este un loc ideal pentru concedii, departe de vuietul marilor oraşe.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 5356.
Sursa foto: wikimedia.org
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
iulian
Dec 31, 2014
pe genericul site-ului apare informaţia că articolul este însoţit de hartă. unde este aceasta? de ce vă mai ocupaţi de turism dacă nu vă pricepeţi la asemenea lucruri? ,,rezervaţia naturală peştera cocora | evenimentul www.ziarulevenimentul.ro/.../rezervatia-naturala-pestera-cocora--136958... 27 mar. 2014 - în masivul horoabei şi pe valea omonimă, în abruptul de calcare jurasice mai pot fi găsite câteva ... calcarele din canionul horoabei sunt de culoare gălbuie-verzuie şi sunt aşezate pe un orizont de gresii. .... vezi harta.''
Adauga comentariul tau