12 ani de puşcărie pentru asasinul din Ciurchi
Dimensiune font:
Ieri, asasinul din Ciurchi a fost pedepsit de judecătorii Tribunalului. Reamintim că, pe 30 octombrie 2013, Petru Toderică (33 de ani) a atacat-o pe fosta sa iubită, Gabriela Puricoi (32 de ani). Cei doi se despărţiseră pe 15 octombrie, tot din cauza agresivităţii bărbatului. Gabriela şi-a luat fetele dintr-o relaţie anterioară şi a plecat la părinţi. Toderică a încercat să reînnoade relaţia, însă Gabriela nu i-a mai răspuns la telefon.
Filmul crimei
În ziua fatidică, bărbatul a băut vin şi coniac într-un bar din zona Oancea, însă a văzut pe Gabriela cum trece pe stradă. A ieşit după ea, cerându-i din nou să se împace, apoi lucrurile s-au precipitat. A împins-o într-un gard, iar Gabriela a început să ţipe. Toderică i-a pus mâna la gură şi a tras spre o lizieră. Scena a fost văzută de două femei, care au sunat la 112.
Între copaci, din cauza pantei abrupte, cei doi s-au prăbuşit. „Inculpatul a venit deasupra şi a înţepat-o pe femeie cu vârful cuţitului în gât, după care, cu deosebită forţă, a tăiat-o până la vertebrele cervicale. Victima a murit pe loc, din cauza hemoragiei”, au spus procurorii. Toderică a ieşit apoi printre blocuri şi a aruncat cuţitul într-o gură de canal.
De supărat ce era, a... chefuit!
O vreme, Toderică s-a plimbat prin cartier, ba chiar, după cum le-a spus anchetatorilor, s-a gândit să se sinucidă. În cele din urmă, şi-a sunat însă un amic şi l-a invitat la... chef. Cei doi au mers la un bar din Bularga, iar asasinul i-a povestit ce-a făcut. Cum amicul nu-l credea, s-a oferit să-i arate locul. „Cei doi s-au întors în zonă şi inculpatul i-a indicat prietenului direcţia, însă acesta nu a găsit locul crimei. Când s-a întors, dispăruse şi inculpatul, aşa încât a sunat la 112”, au conchis anchetatorii.
Acum, judecătorii au dat verdictul. Toderică s-a ales cu 12 ani de puşcărie. El va plăti daune morale de 100.000 de lei. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau