Moldova

„Un război ar fi fost mult mai puţin nociv decât ceea ce se întâmplă acum”

      * dialog cu prof. Laviniu Lăcustă, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţămantul Preuniversitar ieşean - Domnule profesor, vacanţa de vară se scurge, pandemia nu dă semne că slăbeşte ritmul, iar peste doar două luni vom fi nevoiţi să incepem un nou an şcolar. Toată lumea aşteaptă acum răspunsuri... Aţi participat la vreo dezbatere organizată de autorităţi pe această temă? - Nu. Au fost doar unele intalniri interministeriale, la care au participat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, ai părinţilor, elevilor şi fe ...

Moldovenii înmatriculează din ce în ce mai multe rable
06/07/2020 00:21

* sucevenii preferă reinmatriculările (1.105 operaţiuni luna trecută), faţă de doar 125 autoturisme noi inmatriculate * in privinţa autoturismelor noi achiziţionate luna trecută, ieşenii domină autoritar in regiune, cu 252 unităţi in iunie * faţă de luna mai, numărul autoturismelor puse in circulaţie la Bacău a crescut cu 242 * cand vine vorba de autoturisme noi, botoşănenii, vasluienii şi nemţenii preferă Dacia! Deşi prioada de instabilitate socio-economică este departe de a se fi incheiat, iar mulţi dintre locuitorii regiunii de nord-est a ţării şi-au pierdut lo ...

Peste 1.400 de ieşeni au obţinut o notă mai mare la Bacalaureat!
05/07/2020 19:24

* 735 dintre ieşenii care au contestat rezultatul la una dintre probele de la Bacalaureat au obţinut o notă mai mică! * numărul mediilor de 10 obtinute, la nivelul judetului Iasi, după contestaţii, a crescut de la 12 la 18 * şi procentul de promovabilitate a crescut, la 72,87% Ieri, au fost publicate rezultatele finale obtinute de absolventii de liceu la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, după solutionarea contestatiilor. În urma afisării rezultatelor initiale, pe 30 iunie, la nivelul judetului Iasi, rata de promovabilitate (inainte de contestatii) inregistra ...

Urmărire cu cinci focuri de armă şi cinci oi ucise, la Solca
05/07/2020 19:23

* poliţiştii au reconstituit traseul parcurs şi au identificat un telefon mobil şi un portofel conţinand actul de identitate, permisul de conducere şi mai multe documente ale infractorului * in maşina abandonată au fost descoperite 7.060 de pachete ţigări de contrabandă, in valoare de aproximativ 85.000 lei Sambătă dimineaţă, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Rurală Marginea a efectuat semnal de oprire regulamentară a unui autoturism care se deplasa pe DN2E dar conducătorul acestuia nu s-a conformat, motiv pentru care s-a pornit in urmărirea ...

ULTIMA ORA
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Viceprimarul comunei Golăieşti şi-a pierdut funcţia
01/07/2020 17:08

* ca urmare a rămanerii definitive a unei sentinţe penale, prefectul judeţului Iaşi a semnat ordinul de incetare de drept a mandatului de consilier local al lui Mihai Bojoga Prefectul judetului Iasi a emis ieri ordinul prin care se constată incetarea de drept a mandatului lui Mihai Bojoga, consilier local in cadrul Consiliului Local al comunei Golăiesti, inainte de expirarea duratei normale a acestuia, mai exact incepand cu data de 26 iunie 2020. Ordinul prefectului a fost emis ca urmare a rămanerii definitive a Sentinţei penale nr. 33 din 10 august 2019 a Curţii de Apel Iaşi prin ...

Un nou caz de coronavirus la o grădiniţă din CUG
01/07/2020 14:49

    * cei 26 de copii care au frecventat grădiniţa se află in izolare la domiciliu, la fel ca şi cei 6 angajaţi ai unităţii Pe data de 27 iunie 2020 a fost confirmat cu noul coronavirus un copil inscris la o grădiniţă particulară cu program prelungit din municipiul Iaşi – Grădiniţa Prinţesa Anastasia, din zona CUG. Acesta este contact direct cu un caz confirmat din familie şi, avand in vedere apariţia unor uşoare simptome, a fost testat şi confirmat ulterior cu COVID-19. A fost luată imediat măsura izolării la domiciliu a tuturor contacţilor direcţi, ...

Ieșenii nu se mai înghesuie la Registrul Comerțului
29/06/2020 00:01

* la Iasi, numărul firmelor nou infiintate a scăzut cu 40 la sută in primele luni ale anului * de la 1 ianuarie la 1 iunie 2020, in Iasi au fost inmatriculate 1.667 societăti comerciale – dintre care 1.111 SRL-uri * in primele cinci luni din acest an au fost eliminate din economia ieseană (insolvente, suspendări, radieri, dizolvări), 674 societăti comerciale Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a scăzut, in primele cinci luni din 2020, cu 38,07% faţă de perioada similară din 2019, ajungand la 4.110, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului ...

Zeci de căruţaşi suceveni au căzut în capcana Rutierei
28/06/2020 22:07

  * in urma unei acţiuni desfăşurate de Serviciul Rutrier din cadrul IPJ Suceava impreună cu formaţiunile de profil din judeţ, au fost amendaţi 59 de biciclişti, 31 mopedişti şi 12 conducători de atelaje hipo * au fost intocmite şi 3 dosare penale pentru mopedişti care circulau cu incălcarea legislaţiei rutiere În ultima perioadă au fost inregistrate, la nivelul judeţului Suceava, mai multe evenimente rutiere cu implicarea bicicliştilor şi conducătorilor de mopede. Minorii au condus biciclete pe drumurile publice fără a avea acest drept, iar unele persoane ad ...

Doi şoferi din Bârnova s-au ciocnit în trafic, la Fălticeni, ricoşînd în maşina altui ieşean!
28/06/2020 22:05

* şoferii implicaţi in accident au fost conduşi la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului pentru recoltarea de mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei Sambătă dimineaţă, un bărbat in varstă de 33 ani, din comuna ieşeană Barnova, a produs un accident demn de cascadorii rasului. Aflat la volanul unui autoturism pe DN 2 E, in afara localităţii Berchişeşti, avand direcţia de deplasare Fălticeni către Gura Humorului, datorită nepăstrării unei distanţe suficiente in mers faţă de autovehiculul din faţa sa, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum intr-o ...

Punct final într-un proces mai puţin obişnuit - Cheile Bicazului rămân în judeţul Neamţ
26/06/2020 08:13

Curtea de Apel Ploiesti a pronuntat astăzi, 25 iunie, sentinta definitivă in procesul a cărui miză a devenit granita administrativă dintre judetele Neamt si Harghita. Prima instantă, Tribunalul Prahova, a decis să anuleze procesul verbal in care se consemna montarea unor borne de hotar si să stabilească o altă granită, cu 4 km inspre judetul Neamt, ceea ce implică trecerea Cheilor Bicazului, administrativ, in judetul Harghita, notează Mesagerul de Neamţ.   "Sentintă definitivă si irevocabilă: trupul judetului Neamt nu va fi schilodit la granita cu orasul Gheorghien ...

Viitura de pe Prut a intrat în România şi s-a calmat
25/06/2020 20:57

* ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că maximul viiturii va fi inregistrat la Botosani pe raul Put in această seară, dar populatia trebuie să stea linistită pentru că Barajul de la Stanca – Costesti este pregătit să mai primească 500 de milioane de metri cubi de apă fată de nivelul actual * specialistii de la Administratia Natională „Apele Romane” au pregătit acumularea Stanca-Costesti pentru a prelua unda de viitură de pe Prut Ieri dimineaţă, pe raul Prut, la statia hidrometrică Oroftiana, cota de pericol a fost depăsită cu 176 cm, incepand cu a ...

Lovitură dură pe piaţa ieşeană a heroinei -   DIICOT Iaşi anchetează 25 de suspecţi
25/06/2020 14:33

Astăzi, procurorii DIICOT Iasi, impreună cu ofiteri de politie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalitătii Organizate Iasi au efectuat un număr de 21 perchezitii domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti şi Iasi, intr-o cauză vizand destructurarea unui grup infractional organizat specializat in săvarsirea infractiunilor de trafic de droguri de mare risc, deţinere, fără drept, de droguri de mare risc in vederea consumului propriu şi efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată in condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt sus ...

Scad vânzările de imobile, crește numărul ipotecilor!
23/06/2020 23:46

Luna trecută, in judetul Iasi au fost inregistrate cu aproape 40 la sută mai putine vanzări de imobile (764 operatiuni) fată de perioada similară a anului trecut. Au fost vandute 558 imobile in intravilan (dintre care 379 fără constructie), 97 terenuri extravilan si 109 unităti individuale. Spre comparatie, in luna mai a anului 2019 au fost vandute 1.242 imobile (78 extravilan, 928 intravilan si 236 unităti individuale). Surprinzător, numărul ipotecilor a fost mai mare in luna mai 2020 decat in urmă cu un an – 1.383, fată de 1.117!  Cele mai multe ipoteci au avut ca ob ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei