Un bărbat din Botosani, care a plecat din Austria spre casă inainte de Revelion, a dispărut fără urmă in Germania. Alarmată că nu mai avea niciun semn de la el, familia a anuntat politia. In acelasi timp, mai multi romani s-au activat pe retelele sociale si au distribuit informatii despre el. Intr-un final, el a fost găsit după 9 zile de un roman care l-a recunoscut din postările de pe internet. Acum, botosăneanul povesteste cosmarul prin care a trecut in toată această perioadă. Ovidiu a plătit 180 de euro pentru un bilet de autocar din Austria in Romania, dar a ajuns să fie ...
O casă din localitatea Candeşti a fost cuprinsă de flăcări, in noaptea de luni spre marţi, cel mai probabil din cauza unei sobe lăsată nesupravegheată pe timpul funcţionării, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani. Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje aparţinand Gărzii de Intervenţie Siret - Suceaca şi Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. "Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii suceveni. Aceştia au constatat faptul c ...
Controale mamut la restaurante in seara de Revelion: cazul Ferma Dacilor se putea repeta cu usurintă Pompierii din Botoşani au aplicat, in noaptea de Revelion, două amenzi in valoare de 80.000 de lei şi au inchis un restaurant, ca urmare a lipsei autorizaţiei de securitate la incendiu, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit acestora, sancţiunile au fost dispuse in urma unor controale efectuate, de Revelion, de inspectorii de prevenire ai ISU, alături de jandarmi. "Pe timpul controalelor au fos ...
Un bărbat suspectat că a spart mai multe locuinţe din Germania, furand bijuterii, ceasuri, monede de aur şi argint in valoare de aproximativ 200.000 euro, a fost reţinut de poliţiştii de frontieră din Botoşani, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. Potrivit acestora, bărbatul in varstă de 47 de ani a fost depistat in Punctul de Trecere a Frontierei Stanca, in momentul in care incerca să iasă din Romania. "În data de 27 decembrie 2023, in jurul orei 18,25, in Punctul de Trecere a Frontierei Stanca s-a prez ...
O plantă semiparazită este considerată de sătenii din nordul Moldovei drept o adevărată comoară a naturii. Este folosită atat ca plantă medicinală, dar şi ca talisman magic pentru a atrage mai ales norocul in dragoste. Vascul, o plantă semiparazită care creşte pe tulpina copacilor, este considerat un talisman magic şi un simbol al sărbătorilor de iarnă, in mai toate culturile europene. O importanţă asemănătoare are şi pentru sătenii din nordul Moldovei, mai precis judeţul Botoşani. In zonele, unde se mai păstrează tradiţiile vechi ale doftoroaielor, vascul are m ...
Crăciunul, ca şi Paştele, era una dintre cele mai aşteptate sărbători * in postul de şase săptămani care il precede, oamenii făceau numeroase pregătiri, incercand să intampine cum se cuvine o sărbătoare de o asemenea importanţă Altădată, sărbătoarea Crăciunului nu se referea numai la Naşterea Domnului Iisus, pentru oamenii comunităţilor arhaice Ajunul Crăciunului semnificand inceperea unei perioade rituale de 12 zile destinată renovării timpului. Toate acţiunile şi practicile din această perioadă aveau la bază ideea coborarii lumii in haos şi a reinstaurării ...
Primarul comunei Drăguşeni din judeţul Botoşani a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), el fiind suspectat de trafic de influenţă, au anunţat, joi, procurorii DNA. Potrivit acestora, Eugen Nechita este bănuit că, in cursul anului 2020, ar fi pretins şi primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a persoane ...
Salariatii DSP Botosani au recurs la noi forme de protest. Acestia au anuntat că de miercuri, 20 decembrie 2023, vor sista orice operatiune specifică obiectului de activitate al institutiei, iar relatia cu publicul va fi intreruptă, cu exceptia urgentelor referitoare la starea de sănătate a populatiei. Decizia a fost luată pană la noi dispozitii, avand in vedere faptul că solicitările angajatilor din cadrul Directiei de Sănătate Publică Botosani nu au fost luate in considerare de către decidentii de la nivel central.
Maşina deputatului social-democrat Dan Şlincu a fost indisponibilizată, sambătă, de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, in momentul in care parlamentarul revenea in ţară de la un eveniment politic desfăşurat la Chişinău. Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF), autoturismul Audi A6 ar fi fost declarat furat in Belgia. "In urma verificărilor, s-a constatat faptul că autoturismul in cauză figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autorităţile din Belgia la data de 5 ianuarie 2016. In cauză a ...
COMUNICAT DE PRESĂ Data: 15, 16, 17 decembrie 2023 FINALIZAREA PROIECTULUI „MODERNIZARE GRĂDINITA NR. 8, MUNICIPIUL DOROHOI, JUDETUL BOTOSANI” COD SMIS: 120871
Liberalii botoseneni prin vocea presedintelui organizatiei judetene PNL Botosani, deputatul Costel Soptică, ii cer demisia presedintelui Consiliului Judetean Botosani, Doina Fedorovici, din functie după perchezitiile masive ale DNA de zilele trecute de la CJ Botosani, PSD si de la locuinta proprie a sefului PSD si al CJ Botosani. Liderul PNL Botosani, Costel Soptică sustine că Doina Fedorovici ar trebui să demisioneze: Liberalii botoseneni prin vocea presedintelui organizatiei judetene PNL Botosani, deputatul Costel Soptică, ii cer demisia presedintelui Consiliului Judetean Botosani, D ...
Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ''Mavromati'' din Botoşani, Doina Caba, dar şi directorul de ingrijiri al aceluiaşi spital, Coca Stela Crişmaru, au fost arestaţi preventiv in scandalul de corupţie care afectează cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Botoşani, potrivit Agerpres. Magistraţii Tribunalului Suceava au emis, vineri seară, un mandat de arestare preventivă pentru Caba şi Crişmaru, acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă, dar şi de infracţiuni de folosire in orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate pu ...
Un număr de 11 persoane au fost retinute joi pentru o perioadă de 24 de ore, in dosarul mitelor oferite la angajare in Spitalului Judetean de Urgentă din Botosani. Printre persoanele retinute se află medici dar si functionari care aveau legătură directă cu procedurile de angajare. Măsurile dispuse vin după ce procurorii anticoruptie au făcut miercuri percheziţii la CJ Botoşani, la spitalul din subordine, la sediul PSD Botosani dar si la domiciliul Doinei Fedorovici, sefa CJ Botosani si lider local PSD. Ancheta are legătură cu presupusele fapte de corupţie de la Spitalul Judeţ ...
Mai multe persoane ar fi primit ca mită bijuterii şi sume de pană la 15.000 euro, pentru angajări la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani. Procurorii de la serviciul teritorial Suceava al DNA au dispus, in acest dosar, punerea in mişcare a acţiunii penale şi luarea unor măsuri preventive faţă de un număr de 15 inculpaţi. Au fost reţinute 11 persoane, printre care fosta directoare, manager, alţi membri din conducere şi medici şefi, la data comiterii faptelor. Pentru alte patru s-a dispus controlul judiciar. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoru ...
* sunt cercetate presupuse infractiuni de coruptie din perioada 2018-2023, săvarsite de către „functionari publici din cadrul unei unităti spitalicesti, in contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante” * sunt vizate posturi incepand de la ingrijitoare si pană la medici, iar mita pentru un post la Spitalul Judetean Botosani varia intre 2.000 si 15.000 de euro * birourile si locuinta Doinei Federovici, presedintele CJ si al PSD Botosani, perchezitionate Miercuri dimineată, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Te ...
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Doina Federovici, a declarat, miercuri, in urma percheziţiilor efectuate de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că anchetatorii nu au ridicat documente sau inscrisuri nici de la locuinţa sa, nici din biroul său de la CJ. Potrivit oficialului CJ, percheziţiile au legătură cu presupusele fapte de corupţie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", unitate din subordinea Consiliului Judeţean. "A fost efectuată o percheziţie domiciliară, după cum aţi văzut ...
Procurorii DNA efectuează 92 de perchezitii in Iasi si Botosani. Procurorii DNA au descins la spitalul Judetean din Botosani, la Consiliul Judetean, acolo unde au verificat si biroul presedintelui Doina Fedorovici. De asemenea, sunt perchezitii si la sediul PSD Botosani. Surse judiciare spun că se ofereau sume cuprinse intre 2000 si 15.000 de euro drept mită pentru accesarea tuturor posturilor disponibile la unitatea spitalicească. Este vorba de posturi de medici, brancardieri, asistente, etc. Comunicatul oficial al DNA ”Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanti ai mas ...
Procurorii DNA efectuează 92 de perchezitii in Iasi si Botosani. Procurorii DNA au descins la spitalul Judetean din Botosani, la Consiliul Judetean, acolo unde au verificat si biroul presedintelui Doina Fedorovici. De asemenea, sunt perchezitii si la sediul PSD Botosani. Conform surselor judiciare, procurorii DNA au pornit pe fir si au aflat că pentru orice post din cadrul Spitalului Judetean Botosani exista un pret cuprins intre 2000 si 15.000 de euro. Aproximativ 20 de persoane fizice si functionari publici au accesat posturi scoase la concurs la spitalul judetean Botosani. Sursele ci ...