Moldova

S-a stins din viaţă, prematur, scriitorul Mirel Cană

Din nefricire, o veste tristă: s-a stins din viaţă, prematur, scriitorul si muzeograful Mirel Cană (pseudonim literar Serban Alexandru). Mirel Cană s-a născut pe 23 martie 1957 (Corbu, comuna Măxineni, jud. Brăila). Absolvent al Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Facultatea de Filologie, profesor de limba si literatura romană (1982-1990), redactor la Editura Junimea (1990-1992), apoi muzeograf in cadrul Muzeului National al Literaturii Romane Iasi (1992-2020), a fost secretar si redactor al revistei „Dacia literară” (1994-1996), moderator al Ateli ...

Accident mortal pe centura Sucevei
19/05/2020 11:32

 Accident rutier pe Varianta Ocolitoare Suceava, produs prin coliziunea a două autoturisme.  Trei persoane au fost implicate in accident, una dintre acestea rămanand incarcerată si, din nefricire, a decedat. Celelalte două victime au fost preluate de echipajul SMURD TIM si transportate la UPU Suceava. Traficul este blocat pe un sens, pentru interventia echipajelor SMURD si măsurătorile Politiei.  

Primii donatori de plasmă, după 10 zile de încercări eşuate
18/05/2020 22:46

Deşi primele programări pentru donarea de plasmă fuseseră inregistrate incă din 8 mai, ieri, Centrul Regional de Transfuzii Iaşi a inregistrat, in premieră, primele recoltări de la foşti pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Donatorii – două cadre medicale, din Suceava şi Paşcani, au donat cate 600 de mililitri de plasmă. Precedentele patru tentative au fost sortite eşecului, deoarece foştii pacienţi fie prezentau diferite grade de anemie sau nu s-au mai prezentat la Centru. Urmatoarele recoltari sunt programate pentru 20 si 21 Mai. La nivel naţional, s-a colectat ...

La Iaşi, profilul pacientului COVID-19 s-a modificat!
18/05/2020 19:04

Prof. dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infectioase „Sfanta Cuvioasă Parascheva” din Iaşi, a declarat ieri că se remarcă o modificare a profilului pacientului infectat cu noul coronavirus, majoritatea persoanelor infectate care ajung in unitatea medicală avand acum forme medii, nu uşoare sau asimptomatice, ca pană acum. „Avem un număr mult mai mic de paturi libere de la o gardă la altă, faţă de cum era in urmă cu două-trei săptămani. Dacă atunci discutam de 30 de locuri libere, acum avem doar zece. Aş dor să subliniez şi faptul că profil ...

MIHAI CHIRICA Sedinta extraordinara a Consiliului Local Iasi  18 05 2020  VIDEO  Ordinea de zi poate fi consultată aici: https://bit.ly/3fWR8HM.
18/05/2020 17:11
 Zeci de cadre medicale din Rădăuţi, confirmate cu COVID-19
18/05/2020 15:50

* majoritatea celor infectaţi provin de la Sectiile ATI si Chirurgie, sunt asimptomatici si nu prezintă forme severe de boală * de la inceputul pandemiei, in Spitalul Municipal Rădăuţi s-au imbolnăvit 51 de de cadre medicale, din totalul celor 600 care lucrează in unitate Un număr de 24 de cadre medicale de la Spitalul Municipal Rădăuţi, din cele 132 care au fost testate, au fost confirmate cu COVID-19 si internate ieri in Sectia de Boli Infectioase. Cei mai mulţi dintre cei infectaţi - medici, asistente, infirmiere, brancardieri, provin de la Sectiile ATI si Chirurgie, sunt asi ...

Neamţul deschide drumul recoltării de plasmă, în regiune
18/05/2020 15:18

Prima recoltare a plasmei convalescente de la un pacient din Neamţ, vindecat de COVID-19, a avut loc, astăzi, la Centrul de Recoltare şi Transfuzii Sanguine (CRTS) din Piatra-Neamţ. Urmează ca plasma recoltată să fie avizată de Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională pentru a putea fi administrată bolnavilor de COVID-19 in stare gravă. Aparatul de plasmafereză de la Piatra-Neamţ a fost donat de o firmă al cărei reprezentant este originar din Piatra-Neamţ. Donaţia a fost făcută incă de acum patru săptămani, insă conducerea CRTS a intarziat preluarea echipament ...

ULTIMA ORA
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO/VIDEO - Spitalul regional mobil, carantinat în Turcia!
18/05/2020 14:36

* cum in Ankara a fost instituită starea de carantină totală, interdictiile impuse de guvernul turc afectează grav activitatea societătii ce urma să livreze spitalul mobil * producătorul va demara procedurile de transport a containerelor in momentul in care situatia din Turcia o va permite Printr-un comunicat de presă transmis in urmă cu puţine momente, cu privire la stadiul implementarii proiectului destinat achizitionarii Spitalului Mobil Covid-19, Euronest a ţinut să precizeze că toate containerele care formează unitatea medicală mobilă sunt gata pentru livrare, aşa c ...

DRDP şi-a retras utilajele de la Podu Iloaiei
18/05/2020 12:09

* incepand cu noaptea de 18 spre 19 mai, lucrările pe raza localitătii se vor desfăşura doar pe timp de noapte În vederea eliminării blocajelor in trafic pe timp de zi, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi a decis retragerea utilajelor de pe raza orasului Podu Iloaiei, judetul Iasi. Din motive ce tin de calendarul lucrărilor, dar si de ordin logistic, o parte dintre operatiunile de asternere a mixturilor asfaltice au fost realizate in cursul diminetii de luni, 18 mai, in zona trecerii la nivel cu calea ferată de la km 49+160 (iesirea din Podu Iloaiei, spre Le ...

Echipament de colectare de plasmă umană la Centrul de Transfuzii Bârlad
13/05/2020 23:40

* achizitia echipamentului, cu titlu de donatie, a fost realizată in colaborare cu Spitalul Judetean de Urgentă Vaslui Consiliul Judetean (CJ) Vaslui a transferat la Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Barlad un echipament nou de Plasmafereză (colectare de plasmă umană), atat de necesar pentru pacientii infectati cu Covid-19 din judet. Aparatul a fost primit, cu titlu de donatie, de către Consiliul Judeţean Vaslui si este un model Aurora Plasmapheresis, produs de Fresenius Kabi Germania. „Astăzi a fost pus in functiune noul echipament de colectare de plasmă umană. Este ...

COVID-19 a ajuns în doar 43 de localităţi din judeţul Suceava
13/05/2020 23:38

71 dintre cele 114 localităţi ale judeţului Suceava nu inregistrează niciun caz de COVID-19, intr-un număr de 16 localităţi a fost inregistrat un număr de maxim cinci cazuri, iar la un număr de trei localităţi au fost sub zece cazuri, trendul la nivel judeţean fiind unul descrescător. Conform situaţiei repartizării cazurilor confirmate de COVID-19 pană pe 13 mai şi a celor rămase in evoluţie pană la această dată, intocmită de către DSP Suceava, la nivelul judeţului se inregistrează un număr de 620 de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 in evoluţie. Un număr de 218 ...

Lipsă de solidaritate -  Un singur ieșean a venit să doneze plasmă pentru bolnavii COVD-19
13/05/2020 23:31

* avand probleme medicale diverse, pacientul nu a putut finaliza actul medical, insă alţi trei foşti pacienţi COVID-19 şi-au exprimat dorinţa de a dona * la Iaşi au fost vindecaţi de COVID 156 dintre cei 326 pacienţi infectaţi * in privinţa tratamentului aplicat in cazurile de coronavirus, Iaşul se situează in topul european şi mondial Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf.Parascheva” Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, susţine că, la nivel de terapie anti-COVID suntem in topul european şi mondial, avand posibilitatea aplicării aceluiaşi tratament cu un ...

Peste 8 milioane de lei, stimulent de risc, pentru cadrele medicale ieşene
13/05/2020 23:30

* personalul din Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi va primi 1.624,00 mii lei, spor pentru condiţii deosebite de muncă * toate unitătile medicale din subordinea Consiliului Judetean vor fi dotate cu termoscannere * Muzeul Literaturii va achizitiona două tunele de dezinfectie pentru vizitatori * Ministerul Sănătătii a inclus Spitalului de Copii in „Planul regional privind serviciile de sănătate din Regiunea Nord-Est” Consilierii judeteni s-au intrunit ieri in sedintă de indată pentru a vota rectificarea bugetului Consiliului Judetean. Astfel, in bugetul CJ a fost i ...

Opt vasluieni au ajuns la Poliţie, după ce au şantajat persoane în vârstă
12/05/2020 21:23

* aceştia au profitat de starea de vulnerabilitate a unor bătrani şi i-au determinat să se deplaseze impreună la diferite magazine cu produse electronice de pe raza judeţelor Vaslui şi Iaşi, obţinand in mod ilicit foloase, bani sau bunuri, in numele acestora Două persoane au fost arestate şi alte două plasate sub control judiciar, ele fiind acuzate de comiterea infracţiunilor de şantaj, fals in declaraţii şi inşelăciune, au informat, ieri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ, pe raza comunei Roşieşti ...

Consiliul Judeţean Neamţ a alocat 650.000 lei spitalelor din Roman și Bicaz
12/05/2020 21:21

Două unităti sanitare din judeţul Neamt - Spitalul Municipal de Urgentă Roman si Spitalul Orăsenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz - au primit fonduri pentru a putea fi modernizate ori dotate, in baza a două proiecte de hotărare care au fost aprobate in plenul ultimei sedinte ordinare a Consiliului Judetean Neamt. Pentru spitalul din Roman, suma alocată este de 450.000 de lei. Destinatia acestor bani este realizarea unor lucrări de reparatii curente pentru inlocuirea tevilor de ape uzate si ape pluviale din subsolul spitalului, pentru desfăsurarea in conditii optime a actulu ...

 La Botoşani, 92 cadre medicale continuă lupta cu COVID-19
12/05/2020 21:19

Potrivit informatiilor furnizate de către Directia de Sănătate Publică, pană acum au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus 622 de botoşăneni, iar 287 au fost declaraţi vindecaţi. Din totalul persoanelor testate pozitiv, 251 sunt cadre medicale, dintre care 159 au fost declarate vindecate, iar 39 de botoşăneni şi-au pierdut viaţa din cauza noului coronavirus. La ora actuală, in carantină institutionalizată sunt 414 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19, numărul botosănenilor aflati in izolare la dom ...

 „De pe 15 mai suntem liberi să facem ce vrem”
12/05/2020 21:16

* senatorul sucevean Ioan Stan considedră că este imposibil ca pe 15 mai sa avem o lege care să reglementeze starea de alertă, iar romanii vor putea să iasă pe stradă fără restricţii şi fără să ştie ce trebuie să respecte Senatorul sucevean Ioan Stan (PSD) apreciază că, in lipsa unui act normativ, „de pe 15 mai suntem liberi să facem ce vrem, acest fapt datorandu-se incapacităţii guvernului liberal de a pune pe masa Parlamentului, in timp util, un proiect de lege care să clarifice ce presupune starea de alertă”. „Abia luni, in al doisprezecelea ceas, l ...

40 de cadre medicale din Iaşi au fost vindecate şi externate
12/05/2020 21:04

* jumătate din cadrele medicale din judeţul Iaşi infectate cu COVID-19 s-au vindecat * mai exact, 9 medici, 19 asistenti medicali si 12 infirmieri * 1.735 ieşeni sunt izolaţi la domiciliu, iar 487 persoane au fost plasate in carantină in cele 18 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ Potrivit unei statistici realizate la nivelul DSP Iaşi, in judeţ sunt 86 de cadre medicale testate pozitiv pentru COVID-19, din care 17 medici, 34 de asistenţi medicali, 33 de infirmieri, un brancardier şi un registrator medical ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei