De la fabrici şi uzine, la datorii şi ruine (Dana Chiru)

* construite în Epoca de Aur, într-o perioadă de boom economic, marii coloşi industriali ai Iaşului au ajuns în prezent să fie vânduţi la fier vechi sau au fost privatizaţi pe sume infime, care nu au fost de cele mai multe ori achitate

Fostul Combinat de Utilaj Greu (actualul Fortus SA), Fabrica de Ţigarete, Avicola SA, Fabrica de Ulei Unirea sau cea de Bere sunt doar câteva dintre exemplele de companii care asigurau înainte de 1989 o bună parte din industria judeţului şi chiar din cea naţională, fiind firme abonate la export în ţările cu care România avea relaţii economice.

La câţiva kilometri de Iaşi se află fostul sediu al unuia dintre exportatorii de renume de produse alimentare din perioada de dinainte de Revoluţie, Avicola SA. În zilele bune ale producătorului ieşean fiecare dintre cele 15 ferme ale companiei avea în orice moment cel puţin 300.000 de pui, iar peste 1.400 de salariaţi asigurau bunul mers al activităţii. Mai bine de 70% din producţia fermelor de la Târgu Frumos era destinată exportului, iar ţările în care ajungeau produsele „made in Iaşi” erau Rusia, Franţa, Germania sau Italia. Anul 2004 a însemnat începutul sfârşitului pentru Avicola din Iaşi. Omul de afaceri George Becali a decis atunci să investească în producătorul local. Acesta s-a angajat să aducă o infuzie de capital de peste 4 milioane de euro, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. În prezent, compania, după ce a mers ani întregi în pierdere, acumulând datorii, a intrat în administrarea unei firme de reorganizare şi lichidare care, după elaborarea unui plan de redresare, a început urmărirea celor care au datorii către producătorul local. Printre aceştia se numără şi FC Steaua, patronat tot de Becali, de la care Avicola are de încasat peste 32.000 de lei.

Privatizarea, pretext pentru faliment

Anul 2008, pe lângă un debut al crizei economice a însemnat la Iaşi şi închiderea uneia dintre cele mai vizibile companii locale, Fabrica de Ulei Unirea. Inaugurată în 1961, aceasta a fost, de altfel, şi prima investiţie de pe cel mai nou bulevard din Iaşi de atunci, Ţuţora. În 2002 compania a fost achiziţionată cu mare fast de gigantul agricol Bunge Ltd., care, după doar şase ani a anunţat sec, prin intermediul unui comunicat de presă, închiderea producţiei şi concedierea celor peste 200 de angajaţi pe care societatea îi mai avea în acel moment.

Tot „privatizarea” a fost pretextul sub care o altă fostă glorie comunistă a fost îngenunchiată de capitalism. La Fabrica de Lapte din Iaşi lucrau, înainte de Revoluţie, peste 1.000 de salariaţi. Din 2003 a început, însă, vânzarea acesteia pe bucăţi în contul datoriilor acumulate de-a lungul timpului, inclusiv utilajele şi spaţiile de desfacere. Un an mai târziu conturile companiei sunt blocate, iar Direcţia Generală a Finanţelor publice ale Judeţului pune sechestru asigurator pe sediul companiei, pe depozite şi pe fabrica în sine pentru un debit de peste 14,5 milioane de lei. Anul 2009 în istoria Fabricii de Lapte punctează intrarea în faliment şi debutul unui şir lung de licitaţii fără clienţi pentru valorificarea activelor.

Fabrica de Bere, devorată de rechini imobiliari

Un alt producător recunoscut înainte de 1989 în judeţ era Fabrica de Bere. Până în anul 1990 pe terenurile în care în prezent s-au construit o serie de hypermarketuri, după ani întregi în care au stat în paragină, se produceau peste zece tipuri din apreciata băutură: Bucium, Breazu, Ciric, Carpaţi, Copou, Repedea, Unirea, Iaşi, Moldova, Bucegi şi Berea Hipoglucidică, iar după această dată producţia s-a diversificat cu sortimentele Zimbru, Zimbru Pils, Cascada, Star, Derby şi berea neagră Karl's Beer Pils. Cu toate acestea, lupta pentru interesele imobiliare asupra terenurilor pe care erau amplasate spaţiile de producţie a dus, inevitabil, la sistarea activităţii în anul 2003.

A rezistat bombardamentelor, a fost răpusă de creditori

Fabrica de Ţigarete din Iaşi este un alt episod de tristă amintire a economiei judeţului. Înfiinţată în anul 1876, compania a ajuns ca în anul 1998 să producă zilnic nu mai puţin de 12 tone de ţigări. După ce a rezistat bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Fabrica de Ţigarete de la Iaşi a fost răpusă de executarea silită a Societăţii Naţionale „Tutunul Românesc” SA de care aparţinea, cei 200 de salariaţi care mai lucrau acolo fiind disponibilizaţi. Din acel moment, clădirile fabricii, transferate între timp de la Ministerul Finanţelor la cel al Culturii, au intrat într-un avansat proces de degradare.

Fortus, o poveste cu final aproape fericit

Una dintre emblemele Iaşului comunist este, cu siguranţă, fostul Combinat de Utilaj Greu actualul Fortus SA. 1977 este anul în care a demarat activitatea în halele uzinei construite de Nicolae Ceauşescu cu o investiţie de nu mai puţin de 16 miliarde de lei. Pentru ridicarea colosului din cartierul cu acelaşi nume au fost folosiţi de la specialişti la muncitori necalificaţi şi chiar puşcăriaşi de la Penitenciarul Iaşi. În anii de vârf ai producţiei de la CUG aici lucrau chiar şi 12.000 de ieşeni, în trei ture.

Exporturile de piese realizate la Iaşi în state precum China, Egipt sau Olanda au susţinut colosul economic inclusiv câţiva ani după Revoluţie, dar datoriile acumulate au îngenunchiat, până la urmă, compania. După ani întregi în care s-a încercat, pe rând, intrarea în insolvenţă sau valorificarea activelor, la începutul acestui an Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a venit cu primele veşti bune pentru Fortus SA. Aducerea de specialişti din mediul privat de business se pare că este strategia celor de la AVAS pentru punerea pe picioare a ceea ce a mai rămas din economia naţională. Industria de stat va reprezenta o prioritate anul acesta pentru AVAS, iar acest proces de durată va începe cu trei dintre marile companii de interes naţional. În top în lista instituţiei se află compania Aversa Bucureşti, compania de minerit Remin Baia Mare, dar şi Fortus SA, fosta „glorie comunistă” a Iaşului. Cele mai multe şanse de redresare le are chiar Fortus Iaşi, potrivit lui şefului AVAS. Fostul Combinat de Utilaj Greu a trecut printr-o privatizare eşuată, prin insolvenţă, iar acum este în administrare specială sub conducerea lui Gheorghe Chişcă, numit în funcţie chiar de AVAS. „Fortus este bancabilă, să ne gândim că are active de 235 de milioane de euro şi un credit de doar un milion de euro. Nici celelalte două fabrici nu au o situaţie dramatică”, a precizat, la începutul anului, preşedintele AVAS Adrian Volintiru.

Industria Iaşului, la muzeu

Pentru a nu uita domeniile economiei care au făcut din Iaşi, înainte de Revoluţie, o adevărată capitală industrială a ţării, Complexul Naţional Muzeal Moldova a decis realizarea, în premieră naţională, a unui muzeu de arheologie industrială. Acesta va fi ridicat pe ruinele fostului Depozit de Tutun al Fabricii de Ţigarete din Iaşi, dar va putea concura, ca grad de atractivitate şi interactivitate cu unele dintre cele mai importante astfel de instituţii de cultură din lume. „Va fi un muzeu modern, interactiv, în care tinerii vor putea veni şi învăţa despre istoria industriei. În incintă vom amplasa şi avionul care se regăsea în curtea interioară a Palatului Culturii şi care în prezent este în restaurare. Am vrea, de asemenea, să realizăm şi un centru de cercetare aici”, susţine Lenuţa Chiriţă, directorul Muzeului Ştefan Procopiu din Cadrul Complexului. Printre secţiunile muzeului se vor regăsi cele dedicate industriei grele, industriei uşoare, transporturilor, construcţiilor, energiei, telecomunicaţiilor, amenajărilor hidrotehnice, precum şi documente şi schiţe. Astfel, în încăperile noului muzeu vor fi expuse piese pe care se lucra înainte de Revoluţie la Uzina mecanică de material rulant de la Paşcani, la Atelierele CFR Nicolina, la Abatorul Iaşi, Fabrica de bere, Manufactura de tutun sau la Fabrica de cărămizi din Iaşi. (Dana Chiru)