Judeţele aflate în top la insolvenţă
Dimensiune font:
* 45 de firme au intrat zilnic în incapacitate de plată, luna trecută * în Harghita, de la începutul anului nu s-a înregistrat niciun dosar de insolvenţă
Un număr de 1.119 de societăţi au intrat în insolvenţă în luna iunie, cu peste 6% mai puţin decât în mai 2012. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), de la începutul anului, au fost înregistrate aproape 8.215 dosare de insolvenţă. Braşov şi Dolj se menţin în topul judeţelor cu cele mai multe insolvenţe în acest an. Astfel, în Braşov numărul dosarelor de insolvenţă a crescut cu 42% faţă de 2012, în timp ce în Dolj acestea au crescut cu 33%. În continuare, în judeţul Harghita nu s-a înregistrat nicio insolvenţă în acest an. Cele mai multe societăţi care s-au confruntat cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, 2.540 intrând în insolvenţă, dar şi cele din industria prelucrătoare - 1.086 şi construcţii – 1.077. Totodată, de la începutul anului a fost suspendată activitatea a 12.799 de firme, cu circa 3,8% mai puţine decât în perioada ianuarie-iunie 2012. La sfârşitul lunii iunie erau active peste un milion de firme. În acest an au fost înmatriculate 71.904 de societăţi, în scădere cu doar 0,6% faţă de anul trecut.
Cele mai multe firme înmatriculate în acest an sunt în domeniul comerţului, respectiv 19.361, în creştere cu 9% faţă de 2012. Un alt domeniu în care s-au înregistrat insolvenţe este cel al agriculturii, silviculturii şi pescuitului (17.021). De la declanşarea crizei şi până în prezent, în jur de 100.000 de firme au intrat în incapacitate de plată, dintre care 16.400, anul trecut. (Alina Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau