Schimbare importantă în programul „Prima Casă“
Dimensiune font:
* Guvernul intenţionează să suplimenteze fondurile alocate pentru achiziţia primei locuinţe * spre deosebire de plafoanele alocate anterior, aceste garanţii vor fi acordate doar în lei * practic, este eliminat creditul ipotecar garantat de stat în valută
Plafonul pentru „Prima Casă“ ar putea fi suplimentat cu un miliard de lei, din care 300 milioane lei sunt destinate pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP). „Prin proiectul de act normativ supus aprobării se propune introducerea la nivelul normelor metodologice a dispoziţiilor care să permită gestionarea eficientă a plafoanelor de garantare reutilizate în cadrul programului Prima Casă, astfel că finanţatorii care au optat pentru reutilizarea plafonului în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor între finanţator şi stat, au obligaţia de a consuma plafonul reutilizat până la data de 31 decembrie 2013“, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
„Garanţiile se vor acorda numai în monedă naţională“
Documentul mai specifică faptul că: „Diferenţa rămasă neutilizată la data de 31 decembrie 2013 va fi realocată potrivit prevederilor art. VII alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 119/2010. Pentru anul 2013 se propune suplimentarea plafonului garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, cu 1 miliard lei, din care 300 milioane lei sunt destinate pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), în scopul valorificării stocului de locuinţe ANL existent, iar garanţiile se vor acorda numai în monedă naţională şi se vor plăti în monedă naţională“.
Costul total al finanţărilor acordate în cadrul programului se compune din rata dobânzii ROBOR la 3 luni, plus o marjă de maximum 2,50% pe an, pentru creditele în lei. Marja nu include şi nivelul total al comisioanelor percepute de către finanţator, costul evaluării imobilului, costul aferent efectuării formalităţilor de publicitate şi comisionul de gestiune datorat FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii n.r.), costul evaluării terenului, locuinţei, devizelor estimative şi situaţiilor de lucrări, precum şi costul aferent efectuării formalităţilor de publicitate, după caz. „Se propune clarificarea unor aspecte legate de daunele parţiale produse locuinţelor achiziţionate sau construite în cadrul programului, pentru despăgubiri, a căror valoare este de până la 20% din suma asigurată, fără a depăşi echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro, caz în care societatea de asigurare va efectua plata direct către proprietarul locuinţei, căruia îi revine obligaţia de a readuce locuinţa în starea existentă la momentul încheierii poliţei de asigurare“, se arată în document. (Alina Stan)
La nivelul normelor metodologice de aplicare a programului „Prima Casă“, se propune reglementarea unui mecanism care să asigure un tratament egal pentru beneficiarii care au achiziţionat o locuinţă de la un dezvoltator imobiliar, care poate oferi la schimb o altă locuinţă corespunzătoare calitativ, în raport cu cei care au achiziţionat locuinţa de la o persoană fizică spre exemplu, care nu are această posibilitate, dar în cazul cărora va fi posibilă accesarea programului pentru a doua oară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau