Sprijin pentru angajarea absolvenţilor de liceu
Dimensiune font:
* Blocul Naţional Sindical implementează un proiect ce ar putea oferi ajutor concret tinerilor care finalizează studiile liceale
Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai furnizorilor de formare profesională, ai organizaţiilor patronale, ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ai instituţiilor de învăţământ se vor întâlni astăzi pentru a discuta despre legătura care ar trebui să existe între comunităţile şcolare, actorii de pe piaţa muncii şi tinerii aflaţi aproape de finalizarea studiilor liceale. „Ne-am propus ca în cadrul acestei întâlniri să identificăm, alături de invitaţii noştri cele mai bune căi de comunicare şi de lucru în echipă astfel încât împreună să venim în sprijinul tinerilor cu un pachet integrat de servicii care să îi sprijine în procesul de tranziţie de la ciclul secundar de şcoală către piaţa muncii sau către sistemul superior de învăţământ”, susţine Dumitru Costin, managerul proiectului implementat de Blocul Naţional Sindical.
Cu ocazia acestei întâlniri, Blocul Naţional Sindical va prezenta o propunere concretă de parteneriat inter-instituţional care nu presupune costuri suplimentare pentru actorii sociali, dar care are potenţialul de a deveni cea mai eficientă acţiune întreprinsă de societatea civilă pentru îmbunătăţirea serviciilor de educaţie şi pentru creşterea şanselor de ocupare în rândul tinerilor, în parteneriat cu autorităţile centrale şi locale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau