Veste şoc pentru micii fermieri

Dimensiune font:

| 25-06-2013 17:22

* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunţat că vor exista modificări în ceea ce priveşte măsura 141 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) * linia de finanţare vizează sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă, iar ea nu se va regăsi în această formulă în viitorul PNDR şi nici nu va beneficia de realocări de fonduri pe actualul program

Şeful Dezvoltării Rurale, ministrul Daniel Constantin, a declarat că banii alocaţi prin măsura 141 din PNDR nu au adus plus valoare în fermele românilor şi că se va renunţa la alocarea acestor fonduri. „Personal, cred că, dacă eram ministru atunci când s-a deschis această măsură, nu o deschideam niciodată. Nu cred că a adus sau va aduce vreun beneficiu, ci doar va întreţine o activitate mică în gospodăria familiilor. Sunt 480 milioane de euro care au mers către această măsură şi care puteau fi folosite într-o modalitate mult mai corectă, cum ar fi, de exemplu, fermele de familie“, a spus Constantin, la o întâlnire cu fermierii din judeţul Bistriţa-Năsăud.


„Nu facem decât să prelungim agonia“
Întrebat ulterior, la conferinţa de presă, dacă măsura 141 va mai fi preluată în noul PNDR, ministrul a afirmat că nu sub forma în care a fost implementată până acum. „Vor exista măsuri, cred eu, mult mai eficiente decât a fost măsura 141, în care acordăm cinci ani 1.500 de euro (pe an – n.r.) către gospodăriile ţărăneşti, în care, din punctul meu de vedere, nu facem decât să prelungim agonia. Trebuie să-i ajutăm pe acei oameni din gospodării să ajungă să fie fermă de familie. Din acest motiv, chiar în acest an, din fonduri europene, şi sper că va continua măsura şi după 2014, am acordat un sprijin important, de 50.000 de euro nerambursabili, pentru cei care vor să-şi dezvolte fermele de familie”, a explicat Daniel Constantin.

Foto: Daniel Constantin, ministrul Agriculturii


„Nu cred foarte tare în această măsură“
Ministrul a anunţat că nu vrea să aloce nici bani în plus pentru această măsură, deşi la nivelul ţării sunt depuse peste 22.000 de proiecte declarate eligibile, iar fondurile ajung pentru puţin peste 14.000.
„Către 141, cu siguranţă nu. Am spus «nu» din două motive: în primul rând, eu nu cred foarte tare în această măsură, nu cred că poate să aducă beneficii importante şi mai degrabă aş duce banii către fermele de familie; pe de altă parte, suntem pe ultimele luni ale perioadei 2007-2013, în care trebuie să concentrăm banii pe care îi mai avem la dispoziţie pe măsurile cu adevărat importante“, a declarat ministrul.

(Alina Stan)

Daniel Constantin a menţionat că banii nerambursabili ar putea fi direcţionaţi către: sistemul de irigaţii, cel de creare de depozite de colectare legume-fructe, fermele de producţie şi cele de familie.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

george

Jun 25, 2013

o intrebare poate nu inteleg si sunt mai greu de cap,persoanelor care au fost aprobate proiectele si au cheltui bani pe aceste proiecte vor mai primi ceva? am proiectul de anul trecut aprobat nu am primit nici un ban si anul asta m-au pus sa il reinoiesc deci alti bani in total vreo 300 de euro am cheltuit poate mai mult ce o sa se intample mai exact

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, satul Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt, telefon 0233/266.250, fax 0233/266.025, e-mail: primaria@ poianateiului.ro, cod fiscal 2614074. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -trupul de pasune Livezi, in suprafata totala 64,86 ha: identificat prin CF nr. 51086, nr. cadastral 51086, in suprafata de 47,68 ha si CF 51102, nr. cadastral 51102, in suprafata de 17,18 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Poiana Largului, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 32/04.05.2025; -trupul de pasune Hasca, in suprafata totala de 50,75 ha: identificat prin CF nr. 51138, numar cadastral 51138, in suprafata de 22,00 ha si CF 51139, numar cadastral 51139, in suprafata de 10,00 ha, CF 51140, numar cadastral 51140, in suprafata de 14,00 ha, CF nr. 51166, numar cadastral 51166, in suprafata de 4,75 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 33/04.05.2025; -trupul de pasune Ciungat, in suprafata de 20,4 ha, identificat prin CF 52864, numar cadastral 52864, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 34/04.05.2025; -trupul de pasune Preluca, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 8,43 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 35/04.05.2025; -trupul de pasune Parlituri, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 16,55 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 36/04.05.2025; Trupurile de pasune apartin domeniului public al Comunei Poiana Teiului, iar inchirierea se organizeaza conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si caietului de sarcini. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Poiana Teiului. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.05.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariat -Registratura Comunei Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.05.2025, ora 09.00, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, str. Teilor nr. 61, judetul Neamt -sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra Neamt, B-dul Republicii nr. 16, judetul Neamt, telefon 0233/212.294, fax 0233/2356.557, e-mail: tr-neamt-scomerciala@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2025.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei