A crescut numărul de şomeri de la Vaslui
Dimensiune font:
* numărul salariaţilor din cadrul Finanţelor Publice Vaslui care vor pleca în şomaj va fi mai mare * dacă iniţial numai 119 salariaţi au primit preavize, acestora li s-au adăugat şi cei 12 şefi recent eliberaţi din funcţii * cum foştii directori şi adjuncţii lor pot opta cu prioritate pentru un post inferior, este de aşteptat ca numărul salariaţilor din compartimentele de execuţie care vor pleca acasă să fie mai mare decât cel estimat
Reorganizarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) continuă să producă surprize. Celor 119 salariaţi de la nivelul structurilor finanţelor publice ale judeţului Vaslui care au primit preavize li s-au adăugat şi cei 12 şefi din posturile de conducere care au fost eliberaţi din funcţie. Este vorba despre directorii general şi adjunct de la DGFP Vaslui, precum şi de şefii administraţiilor financiare şi adjuncţii acestora.
131 de şomeri
Practic, reorganizarea Finanţelor Publice echivalează cu preavizarea a 131 de finanţişti din toate eşaloanele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, precum şi ai celor de la Administraţiile Financiare din Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti. Cum membrii fostei conduceri a instituţiei au prioritate pentru a opta pentru posturile inferioare, este de aşteptat ca numărul finanţiştilor care pleacă acasă să fie mai mare. Reamintim că, săptămâna trecută, au fost afectaţi de reorganizarea Fiscului angajaţi ai compartimentelor contabilitate, audit, o parte din personalul administrativ, personalul contractual, trezoreria. În termen de şapte zile de la primirea preavizelor, va apărea lista cu posturile vacante scoase la concurs, iar salariaţii urmează să opteze pentru un loc de muncă vacant. Valică Berescu, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex” Vaslui, spunea că, din informaţiile pe care le deţine, vor fi scoase la concurs între 50 şi 80 de posturi. „Unde va fi doar un candidat pentru un post, acesta va intra automat pe funcţie. Unde sunt doi sau mai multi candidaţi pentru un post, se va da un concurs, iar persoana sau persoanele care nu trec examenul vor pleca acasă. Preavizele sunt pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 1 septembrie, iar salariaţii care vor fi concediaţi nu vor primi salarii compensatorii”, a precizat Valică Berescu.
Anca Popescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau