A început loteria instituţiilor regionale
Dimensiune font:
Cotidianul "Evenimentul Regional al Moldovei" continuă campania de informare a opiniei publice privind regionalizarea. În ediţia de astăzi vă prezentăm punctele de vedere ale liderilor administrativi din Regiunea de Nord-Est cu privire la repartiţia instituţiilor regionale, în contextul în care Guvernul a demarat, de săptămâna trecută, procesul de reorganizare instituţională. Materialele apărute anterior în cadrul acestei campanii pot fi consultate pe www.ziarulevenimentul.ro la secţiunea 'Moldova/Regionalizare'.
* Guvernul a început repartizarea instituţiilor regionale pe judeţe * primele instituţii vizate sunt cele din domeniul fiscal * Iaşul va coordona finanţele la nivel regional, Suceava vămile şi controlul fiscal
Autorităţile centrale au făcut un prim pas în procesul de descentralizare. Săptămână trecută, a fost aprobat la nivel guvernamental un act normativ care prevede înfiinţarea direcţiilor regionale de finanţe publice. Măsura a fost anunţată de mai mult timp de vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării, şi prevede desfiinţarea direcţiilor judeţene. În fiecare dintre opt regiuni va funcţiona o singură instituţie regională, fiind alese şi reşedinţele de judeţ unde va fi sediul central: Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Bucureşti. "În ceea ce priveşte structura de administrare fiscală existentă la nivel judeţean, este important de menţionat faptul că aceasta nu se modifică substanţial, întrucât administraţia finanţelor publice aflată în municipiul reşedinţă de judeţ va prelua o mare parte din atribuţiile vechii direcţii generale a finanţelor publice judeţene", au explicat reprezentanţii Guvernului.
Suceava primeşte Vămile şi Garda Financiară
O altă măsură de adoptată constă în comasarea Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Gărzii Financiare într-o nouă instituţie, anume Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. Conform autorităţilor, direcţiile regionale aferente vor avea sediile în Suceava, Constanţa, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu şi Bucureşti. "Personalul relocat în cadrul direcţiei generale va fi foarte atent selectat pe criterii de profesionalism şi integritate, în aşa fel încât să înregistreze rezultate bune în prevenirea şi combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale şi vamale", au spus guvernanţii. Potrivit Ministerul de Finanţe, sediile direcţiilor antifraudă au fost stabilite în localităţi "care prezintă riscuri ridicate de evaziune fiscală". Procesul de reorganizare a activităţii fiscale se va realiza în limita numărului de posturi ocupate în prezent.
Guvernul asigură că reorganizarea ANAF nu va afecta relaţia dintre contribuabili şi instituţiile locale în condiţiile în care, la nivel regional, vor fi preluate doar funcţiile suport necesare desfăşurării activităţii fiscale
Stabilirea sediului central la Suceava a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală, care comasează Vămile şi Garda Financiară, a fost explicată de autorităţi prin faptul că oraşul prezintă un "risc ridicat de evaziune fiscală"
Foto: Relu Fenechiu
Fenechiu: "ADRNE rămâne la Piatra Neamţ"
* agenţia de dezvoltare regională funcţionează la Piatra Neamţ de 14 ani * procesul de reorganizare instituţională la nivel regional nu va duce şi la mutarea agenţiei la Iaşi
Fostul ministru al Transporturilor, şeful PNL Iaşi Relu Fenechiu, susţine că structura regionale a Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est va rămâna la Piatra Neamţ. "Nu cred că se pune problema schimbării sediului ARDNE, va rămâne la Piatra Neamţ, acolo lucrează totuşi nişte oameni", a declarat liberalul, la sfârşitul săptămânii trecute. Opinia lui Fenechiu este împărtăşită de majoritatea liderilor administraţiilor locale din Regiunea de Nord-Est. Excepţia este dată de unii prefecţi care au precizat că un proces de reorganizare la nivel regional nu trebuie să se împiedice de "relocarea a 200 de oameni de la Piatra Neamţ la Iaşi". "Nu poţi să ceri la 200 de oameni să se mute din Piatra Neamţ", afirmă, în schimb, şeful ARDNE, Constantin Apostol.
Proiectele din regiune vor lua calea Piatra Neamţului
Liderii administrativi susţin la unison transformarea ARDNE într-un organism cu personalitate juridică astfel încât agenţia să funcţioneze ca autoritate de management în gestionarea fondurilor europene. Cu alte cuvinte, beneficiarii de fonduri UE din cele şase judeţe ale Regiunii Nord-Est nu vor mai depune proiecte la Bucureşti, eliminându-se astfel un pas birocratic. Estimările arată că perioada de evaluare şi aprobare a unui proiect se va reduce cu până la şase luni, lucru care va eficienta absorbţia de fonduri europene.
Procentul de absorbţie pe Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 este cel mai mare dintre programele europene. Explicaţia autorităţilor este că funcţionarea ca organism intermediar a agenţiilor de dezvoltare regionale a facilitat acest lucru, următorul pas fiind transformarea în autoritate de management, lucru care va duce la reducerea birocraţiei
Foto: Culiţă Tărâţă
Ce instituţii regionale vor liderii din judeţe
* curentul majoritar în Regiunea de Nord-Est este ca fiecare judeţ să găzduiască cel puţin o instituţie regională
Cei mai mulţi dintre liderii administrativi ai judeţelor din Regiunea de Nord-Est susţin o repartiţie echilibrată a instituţiilor regionale. Excepţie fac şefii judeţelor Neamţ şi Vaslui, Culiţă Tărâţă şi, respectiv, Dumitru Buzatu. Ambii consideră că direcţiile trebuie concentrate în centrul administrativ al regiunii, în acest caz fiind vorba de Iaşi. În interviurile acordate cotidianului "Evenimentul Regional al Moldovei", primarii oraşelor reşedinţă de judeţ şi şefii de consilii judeţene au afirmat că instituţiile trebuie repartizate în funcţie de specificul fiecărui judeţ. Astfel, Botoşaniul şi Vasluiul luptă pentru Direcţia de Agricultură sau alte structuri din acest sector: Direcţia Sanitar-Veterinară, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. "Noi nu excludem nici zona culturală", a declarat primarul din Botoşani, Ovidiu Portariuc.
Suceava vrea turismul şi silvicultura, Neamţul mediul
Liderii suceveni au precizat că Suceava poate emite pretenţii pe linie culturală, turistică şi silvică. "Va trebui găsit un mecanism în aşa fel încât fiecare judeţ să primească cel mai important lucru şi care să-l califice în activitatea de coordonare", a explicat Cristian Nechifor, şef CJ Suceava. Aleşii din Bacău au fost reţinuţi în a-şi exprima opţiunile pentru o instiuţie anume. "Sunt suporterul acestei repartiţii echilibrate în funcţie de specificul fiecărui judeţ, dar acum nu suntem într-un concurs de opţiuni, mai întâi să vedem cum se vor structura", a menţionat Dragoş Benea, şef CJ Bacău. În schimb, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, se exprimă tranşant pentru o instituţie regională în sectorul de mediu, dând exemplu în acest sens Agenţia pentru Protecţia Mediului sau Garda de Mediu. "O regionalizare trebuie să ţină cont de existenţa unui loc central care să duduie. Mă îndoiesc că ar fi o treabă benefică pentru o anumită regiune ca instituţiile să fie împărţite", a spus Culiţă Tărâţă, şef CJ Neamţ. La Iaşi, principalul suporter al unei repartiţii echilibrate a instituţiilor este primarul Gheorghe Nichita. Recent, acesta preciza că "pădurile Sucevei nu pot fi gestionate de la Iaşi". Dacă şeful judeţului Iaşi, Cristian Adomniţei, a evitat să afirme public ce variantă de organizare a instituţiilor susţine, şeful PNL Iaşi Relu Fenechiu s-a exprimat tranşant ca toate direcţiile să fie în capitala Moldovei. "Nu există o altă variantă decât cea a unei capitale regionale, care să concentreze toate instituţiile", a precizat Fenechiu.
Botoşani şi Vaslui vor instituţii din domeniul agriculturii, Suceava turismul şi silviculturea, Neamţul mediul, în timp ce Iaşul şi Bacăul nu şi-au exprimat în mod clar opţiunile
"O regionalizare trebuie să ţină cont de existenţa unui loc central care să duduie. Mă îndoiesc că ar fi o treabă benefică pentru o anumită regiune ca instituţiile să fie împărţite" - Culiţă Tărâţă, şef CJ Neamţ
"În fiecare regiune există două, trei judeţe care sunt acum într-un război, între ghilimele, dar vreau să le spun tuturor să nu se aştepte că, dacă va fi reşedinţa regiunii undeva, toată bogăţia din regiune vine acolo. Acesta este şi motivul pentru care vrem să punem în toate reşedinţele de judeţ instituţii regionale, pentru ca fiecare comunitate judeţeană să simtă beneficiile acestui proces de regionalizare şi descentralizare" - vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale
"Nu există o altă variantă decât cea a unei capitale regionale, care să concentreze toate instituţiile. Cum ar fi, la nivel naţional, să fie preşedinţia la Bucureşti, Ministerul Transporturilor la Iaşi, iar Ministerul Dezvoltării la Teleorman? Cel puţin asta e părerea mea" - Relu Fenechiu, şeful PNL Iaşi şi fost ministru al Transporturilor
Apare în fiecare luni
Pagină realizată de Alex Andrei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
coco
Jul 29, 2013
nu a inceput nimic,fara botul oamenilor care locuiesc in tara asta nu trebuie sa se faca nimic..
dna
Jul 29, 2013
a inceput sfarsitul!!
coco
Jul 29, 2013
sper sa nu se faca niciodata regionalizarea asta,ca sar face pe cunostinte si pe pile.corect ar fi toate judetele sa primeasca cate ceva nu doar iasi si suceava
Adauga comentariul tau