Afacere penală pentru doi poliţişti
Dimensiune font:
* agenţii Gheorghe Doru Scripniciuc şi Marian Neculai Neamţu au fost daţi pe mâna judecătorilor, după ce au luat bani de la şoferi şi i-au băgat în buzunar * oamenii legii dădeau în unele cazuri chitanţe false, ba chiar au ascuns un accident de şefii lor!
Doi poliţişti din Hârlău care au confundat şoselele cu propria moşie au fost daţi pe mâna judecătorilor. Gheorghe Doru Scripniciuc şi Marian Neculai Neamţu au picat în plasa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunal după ce şi-au făcut de cap pe socoteala şoferilor incorecţi.
O primă ispravă cei doi şi-au trecut-o în palmares, potrivit anchetatorilor, pe 15 octombrie 2010, când au oprit maşină Kia condusă de un ucrainean. „Unul dintre agenţi i-a explicat faptul că a depăşit marcajul longitudinal şi i-a arătat acest lucru pe camera video cu care era dotat autoturismul de poliţie. Agentul care era la volanul autoturismului i-a spus că amenda este de 804 lei şi dacă nu o achită pe loc i se va suspenda permisul de conducere, pe care îl vor trimite la punctul de frontieră”, au spus procurorii.
După ce i-au dat banii lui Neamţu, ucraineanul şi soţia sa, pasager în autoturism, au primit o chitanţă de la Scripniciuc. Aceasta era însă falsă şi, iniţial, poliţistul nu a trecut nici un nume pe act. La insistenţele şoferului, a pus nişte iniţiale inventate. Cuplul a intrat însă la bănuieli şi s-a adresat oamenilor legii. „Primind suma de 804 lei, mai mare decât prevede legea, cei doi inculpaţi, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, au adus atingere intereselor legale ale celui de mai sus. De asemenea, cei doi inculpaţi au adus atingere şi intereselor publice, prin faptul că nu au reţinut permisul pentru a-i suspenda dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, că nu i-au aplicat cele 6 puncte de penalizare şi nu au aplicat amenda contravenţională care urma să intre în bugetul de stat. Deşi agenţii de poliţie puteau să aplice şi un avertisment, aceştia au optat pentru aplicarea amenzii contravenţionale, pe care şi-au însuşit-o”, se mai arată în rechizitoriu.
Au negociat împăcarea, în loc să raporteze un accident
Percheziţiile făcute în casele şi birourile agenţilor au scos la iveală un întreg şir de potlogării. Anchetatorii au constatat astfel că poliţiştii au ascuns un accident petrecut în ianuarie 2010, când o femeie a fost lovită de o căruţă. Deşi au mers la locul accidentului, agenţii nu au făcut vreun act. Mai mult, când fiul femeii rănite a venit să facă plângere, Scripniciuc şi Neamţu l-au sfătuit să se împace cu căruţaşul. Aşa s-a şi întâmplat, în schimbul a 1.800 de lei primiţi de familia victimei. „Cei doi agenţi, încălcând prevederile legale şi obligaţiile privind fişa postului, nu au făcut nimic, deşi au fost prezenţi la locul accidentului. De exemplu, nu au identificat autorul faptei, acesta nu a fost testat cu aparatul etilotest, scăpând astfel de rigorile legii. Persoanei vătămate nu i-a fost adus la cunoştinţă dreptul de a depune plângere în termenul prevăzut de lege. Prin acestea, cei doi inculpaţi au creat cetăţenilor impresia că orice autor al unui accident rutier poate să scape de rigorile legii în schimbul unei sume de bani, negocierea având loc chiar în prezenţa şi cu concursul celor chemaţi să asigure respectarea legalităţii”, au mai precizat procurorii.
Viceprimarul din Hârlău, chemat în ajutor de un şofer
Anchetatorii au mai descoperit că Scripniciuc a confiscat de la un şofer un metru cub de lemne pentru care nu avea acte, însă nu le-a predat Ocolului Silvic, dar şi că documentele pentru două amenzi de 300 de lei date unui şofer vitezoman nu au ajuns mai departe de biroul poliţistului. Un al treilea şofer, sancţionat cu 270 de lei pentru anumite defecţiuni ale maşinii, a ajuns să apeleze la mai-marii oraşului ca să primească o dovadă că îşi achitase obligaţiile! „În aceste condiţii, l-a contactat telefonic pe viceprimarul oraşului Hârlău, care îi este prieten, şi l-a rugat să-l ajute să obţină de la agentul de Poliţie o dovadă că a achitat contravaloarea amenzii. După circa două săptămâni de la data emiterii procesului verbal, s-a întâlnit cu agentul Scripniciuc, care i-a dat o copie după chitanţă”, au conchis procurorii.
Scripniciuc va fi judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi contra intereselor persoanelor, uz de fals, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale. Neamţu şi-a trecut pe răboj doar primele trei infracţiuni. În faţa anchetatorilor, ei au uzat de dreptul la tăcere. Deocamdată, ei au renunţat la uniformă. „Cei doi poliţişti nu mai lucrează în cadrul inspectoratului. Marian Neamţu s-a pensionat, iar Gheorghe Scripniciuc a plecat prin demisie, la finele lui 2012”, ne-a declarat dna Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
(Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau