Balcoane zburătoare pe strada 14 Decembrie

Dimensiune font:

| 05-08-2013 06:00

* faţadele clădirilor de pe strada 14 Decembrie, de la kilometrul 0 al Iaşului, cad peste trecători * Primăria Iaşi, în calitate de administrator al acestor clădiri, nu a intervenit pntru a îndepărta pericolul public, din cauză că ...există o cerere de retrocedare

Faţadele vechilor clădiri de pe strada 14 Decembrie au început să se dezintegreze. Dacă la început, din cauza vechimii şi a lipsei de intervenţii, s-a crăpat doar zidăria şi a început să cadă în stradă, în acest moment s-a ajuns la erodarea structurii balcoanelor şi a basoreliefurilor de pe faţadele acestor clădiri. Cel mai exemplificativ caz în acest sens este cel al clădirii de la lângă restaurantul-hotel „Select”, ale cărei balcoane s-au surpat pe jumătate, iar basoreliefurile riscă să cadă peste trecători. „Din cauza ploilor şi a fenomenului de îngheţ şi dezgheţ, dar şi a vechimii şi lipsei de reparaţii, balconul abia se mai ţine. Noroc de grinzile astea care sunt straşnice, de-l mai susţin, dar în rest, tencuiala şi ornamentele au căzut. În fiecare dimineaţă găseam bucăţi de tencuială în faţa intrării şi pe trotuar. Am sesizat DAPPP pentru a veni să ia măsuri în ce priveşte repararea faţadei acestei clădiri, care este a lor, dar de-a lungul timpului nu au venit decât o dată şi au îndepărtat materialele ce riscau să cadă peste trecători”, au spus reprezentanţii Forumului Democrat German, care îşi au sediul într-unul dintre spaţiile administrate de Primăria Iaşi.
Blocaj administrativ din cauza proceselor
De-a lungul timpului, mai mulţi ieşeni au necesitat intervenţii medicale, după ce bucăţi de tencuială sau cărămizi s-au desprins din aceste clădiri. „Acea clădire este declarată monument istoric, iar abia în acest an s-a soluţionat cererea de retrocedare a ei, după mai mulţi ani de judecată cu comunitatea evreilor”, a declarat Lucian Şchiopu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Potrivit acestuia, procesul a fost câştigat de Primărie, dar încă nu au expirat toate căile de atac. „Fiind monument istoric, nu se poate interveni decât cu expertiză tehnică. Forumul Democrat al Germanilor ne-a adresat cereri şi chiar s-a încercat reabilitarea zonelor afectate ale clădirii, dar nu cu lucrări mari, ci doar cu intervenţii mici, temporare. Nu s-a putut interveni însă mai serios cu lucrări de reabilitare, pentru că exista această cerere de retrocedare”, a completat reprezentantul municipalităţii ieşene. (Nelu Păunescu)

„Clădirea din 14 Decembrie este declarată monument istoric, iar abia în acest an s-a soluţionat cererea de retrocedare” – Lucian Şchiopu, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei