Datornicii, executaţi de consilierii personali ai primarului
Dimensiune font:
* administraţia locală are de recuperat 49 de milioane de lei de la rău-platnici * primarul Ion Lungu a anunţat că va dubla numărul executorilor şi va trimite pe teren inclusiv angajaţi din cabinetul său
Începând cu 1 septembrie, Primăria municipiului Suceava declanşează o campanie de recuperare a datoriilor către bugetul local, debite care, în momentul de faţă, depăşesc 49 de milioane de lei. Primarul Ion Lungu a anunţat că va dubla numărul celor 10 lucrători ai Serviciului „Executări silite”, detaşaţi la compartimentul respectiv prin redistribuiri de atribuţii, aici fiind incluşi şi cei 3 consilieri personali ai săi.
Fără număr şi fără milă
Şeful executivului municipal sucevean a spus că se aşteaptă să treacă febra concediilor, executorii urmând a fi nemiloşi cu contribuabilii care au posibilităţi financiare şi nu-şi achită obligaţiile legale către comunitate. Lungu a reliefat că s-a ajuns la o situaţie nu tocmai confortabilă şi că personal va coordona această acţiune, bugetul local fiind în mare suferinţă. „Eu, personal mă voi implica în executarea celor rău-platnici fiindcă nu avem altă soluţie. Primăria are nevoie de bani. Voi coordona direct această campanie începând cu 1 septembrie. Este o situaţie jenantă, dar vom merge cu portăreii acolo unde este cazul ca să executăm aceste sume, atât de la persoane fizice, cât şi de la persoane juridice”, a accentuat Ion Lungu. (Lidia Diaconu)
De la persoanele juridice, municipalitatea are de recuperat aproximativ 36 de milioane de lei. Fundaţiile, asociaţiile şi persoanele fizice datorează 5,59 milioane de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau