Descoperire macabră a pompierilor
Dimensiune font:
* un bărbat de 86 de ani a fost găsit mort în bucătărie * din câte se pare, cadavrul zăcea de peste o săptămână
Pompierii ieşeni chemaţi ieri să intervină la un imobil situat pe Aleea Rozelor au făcut o descoperire macabră. Locatarii blocului X2, din zona Cantemir, au solicitat pompierii să intervină după vecinul lor, Stavarache Bârsan (86 ani), nu mai fusese văzut de ceva vreme, iar din apartament răzbătea un miros greu. Bărbatul a fost găsit în stare avansată de putrefacţie, prăbuşit în bucătărie. „Am vorbit cu el acum vreo săptămână. Era de aşteptat, dată fiind vârsta înaintată”, a spus Stelică Bârsan, fiul decedatului. Stavarache Bârsan se pare că nu era prea comunicativ nici cu vecinii, care spun numai vorbe grele la adresa lui. „Nimeni nu vorbea cu el. Dacă încercai să intri în discuţii te ameninţa cu procese. El a lucrat în poliţie. Nici nu ştiu cum de băiatul a venit acum, aici. Mai are o fată plecată în Israel. Când erau mici îi bătea cu lanţul”, a declarat Vasile Mocanu, locatar de la blocul X2. Vecinii s-au mobilizat şi au curăţat şi dezinfectat locul unde a zăcut cadavrul. Astfel de persoane, incapabile să-şi poarte singure de grijă, devin un adevărat pericol pentru vecini. „Nu poţi lua nicio măsură, aştepţi să vezi ce se întâmplă. Bine că nu a lăsat şi gazul deschis, să arunce blocul în aer!”, a declarat un alt locatar din bloc. (Andrei Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau