Ieşenii mai au de aşteptat pentru a se plimba cu barca pe Bahlui
Dimensiune font:
* implementarea proiectului „Bahluiului turistic” se derulează extrem de anevoios * deocamdată nu s-a reuşit decât deblocarea proiectului prin trecerea unui teren situat pe malul apei în administrarea municipalităţii * rămân semne de întrebare referitoare la sursa de finanţare
Dacă în ceea ce priveşte lucrările de regularizare a albiei Bahluiului ne putem aştepta la finalizarea lor în acest an, lucrurile se mişcă foarte încet atunci când vine vorba de implementarea celui de-al doilea proiect, “Dezvoltarea Infrastructurii Turistice de Agrement - Zona Râului Bahlui”. Iniţial, se părea că ieşenii vor ajunge să se plimbe cu barca înainte de 2015, mai ales că la nivelul Consiliului Judeţean Iaşi fuseseră deja prinsă în buget suma de cinci milioane lei pentru demararea investiţiei. Ulterior, însă, s-a constatat că mult mai nimerit ar fi ca liderul asocieriii dintre CJ - Primărie - Direcţia Bazinală Prut să fie municipalitatea ieşeană, principalul motiv invocat fiind acela că implementarea proiectului vizează ca locaţie aria administrativ teritorială a municipiului Iaşi, mai exact zona centrală a municipiului (tronsonul Podu de Piatră - pod Tudor Vladimirescu). „Întreaga strategie de implementare a proiectului trebuie să fie abordată în mod integrat cu celelalte proiecte ale municipiului care vizează infrastructura urbană. Mai mult, autoritatea locală deţine un portofoliu reprezentativ de experienţă în resursa umană specializată, fapt dovedit de numărul considerabil de proiecte implementate sau în curs de implementare, finanţate din fondurile europene incluse în Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Iaşi”, se arată într-un referat de specialitate.
Se caută sursa de finanţare
Cu alte cuvinte, proiectul este încă în faza incipiente, reuşindu-se doar deblocarea lui după ce aleşii locali au votat la finele lunii trecute trecerea de la Ministerul Mediului la Primăria Iaşi a unui teren situat pe malul apei. Potrivit documentaţiei, pe această suprafaţă vor fi amenajate obiectivele de agrement şi turistice. Toate bune şi frumoase numai că nu se cunoaşte sursa de finanţare a investiţiei.
Pe hârtie, proiectul arată perfect!
Altfel, proiectul pare unul interesant, mai ales că vine în completarea primei investiţii, “Lucrări pentru reducerea riscului la inundaţii în bazinul hidrografic Prut - Bârlad”. Pe cei 2,5 km ai sectorului central din municipiul Iaşi vor fi amenajate alei pietonale şi pentru biciclişti, bănci, locuri de odihnă şi recreere, mici terase şi spaţii comerciale. Zona va avea şi un iluminat public ambiental, iar o acumulare nepermanentă (cu stăvilar) va permite navigaţia cu ambarcaţiuni uşoare, sportive şi de agrement.
Tudor Damaschin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau