Investiţii de 10 milioane de lei pe banii statului
Dimensiune font:
* fondurile vor fi alocate pentru alimentare cu apă, canalizare şi drumuri
În perioada următoare, în judeţul Suceava vor fi semnate 39 de contracte de finanţare a proiectelor administraţiilor locale şi celor judeţene, a anunţat Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean. „Este vorba despre investiţii în apă, canal, dar şi drumuri, fiind integrate toate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”, a explicat Nechifor.
Peste 6 milioane de lei în reţele de apă şi canalizare
Cele mai multe dintre proiecte, în valoare totală de 6,1 milioane de lei, vizează reţele de alimentare cu apă şi reţelele de canalizare, beneficiare fiind 29 de localităţi. Cătălin Nechifor susţine că, în cadrul subprogramului „Dezvoltare urbană a municipiilor şi oraşelor”, pentru investiţii în alimentări cu apă şi canalizări vor primi finanţare localităţile Frasin, Broşteni, Liteni, Salcea Milişăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Cajvana. Subprogramul „Dezvoltarea satului românesc” se va implementa în Suceviţa, Todireşti, Iaslovăţ, Ostra, Fundu Moldovei, Pătrăuţi, Gălăneşti, Hînţeşti, Dolheşti, Panaci, Pojorîta, Stulpicani şi Vadu Moldovei. Pentru canalizare şi staţii de tratare-epurare, fonduri vor primi Putna, Suceviţa, Dorneşti, Forăşti, Frătăuţii Noi şi Gălăneşti. „Parte dintre aceste localităţi primesc sume în primă instanţă cu prioritate, altele, pentru că sunt şi alte programe, vor beneficiari de finanţări ulterior”, reliefează şeful administraţie judeţene.
Bani pentru drumuri
Pe latura infrastructurii rutiere judeţene, se vor continua investiţiile de reabilitare şi modernizarea a două drumuri judeţene, adică DJ176 Vama-Vatra Moldoviţei şi DJ209H Baia-Cornu Luncii. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, cele 10 investiţii „în continuare”, cu alocare de aproximativ 3,5 milioane lei, se derulează în 8 comune, precum şi pe două porţiuni de drumuri judeţene.
Lidia Diaconu
„Există finanţare, front de lucru şi ne dorim ca banii de la bugetul de stat să ajungă cât mai repede, să vedem că perioada de vară înseamnă şi lucrări multe, în judeţul Suceava” Cătălin Nechifor, preşedinte CJ Suceava
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau