Locul în care vasluienii se îmbolnăvesc pe capete
Dimensiune font:
* din numărul total de infecţii nosocomiale raportat către Direcţia de Sănătate Publică, mai bine de jumătate se înregistrează la Spitalul Județean de Urgență * pacienţi internaţi în cea mai mare unitate medicală din judeţ părăsesc spitalul şi mai bolnavi * bolnavii reclamă condiţiile din saloane
Unităţile medicale din judeţul Vaslui au mari probleme la capitolul igienă. Riscul de a contracta o afecţiune nouă, pe lângă cele care îi chinuie deja pe pacienţi, creşte cu primul pas făcut pe poarta spitalului, mai ales a celui judeţean. „În primul semestru al acestui an, la nivelul unităţilor sanitare din judeţ s-au înregistrat 20 de cazuri de infecţii nosocomiale”, a spus Mihaela Topliceanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Există secţii care bat recordul la numărul de infecţii nosocomiale raportate. „Din punct de vedere statistic, deşi au avut o incidenţă mai mică, afecţiunile aparatului digestiv sunt în continuare pe primul loc în ceea ce priveşte infecţiile nosocomiale. Continuă complicaţiile apărute la plăgile chirurgicale, apoi problemele aparatului respirator”, a mai adăugat Mihaela Topliceanu.
Oamenii se plâng de condiţii
Vasluienii care au ajuns pe patul de spital recunosc că au îndurat condiţii greu de imaginat. „Am fost internat în spital, dar nu doresc nimănui să trăiască o astfel de experienţă. În saloane sunt gândaci, lenjeria mi-a schimbat-o doar când am venit. Nu e deloc un mediu în care să te faci sănătos”, a spus Constantin Frânaru. Ca răspuns la aceste probleme, conducerea unităţii medicale a spus că lucrurile vor intra pe o făgaş normal imediat ce vor fi finalizate lucrările de modernizare. Nu a fost avansat niciun termen fiindcă probabil totul depinde de alocările bugetare. (Simona Pop)
Anul trecut, aproxiamtiv 150 de persoane internate în spitalele din judeţ au contractat şi o altă boală decât cea pentru care au fost internate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau