Moarte SUSPECTĂ la Bârlad. CADAVRUL unui tânăr a fost găsit pe o stradă din centrul oraşului
Dimensiune font:
Un tânăr care avea urme de lovituri la cap a fost găsit mort, joi după-amiază, pe o stradă din zona centrală a municipiului Bârlad, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz pentru a stabili atât identitatea, cât şi condiţiile în care a murit bărbatul.
Potrivit primelor informaţii furnizate de Poliţia Judeţeană Vaslui, bărbatul a fost găsit pe strada Vasile Lupu din municipiul Bârlad, de către un trecător care a sunat la 112, solicitând intervenţia unei ambulanţe în speranţa că tânărul mai este în viaţă.
Echipajul medical care a ajuns la faţa locului a constatat că bărbatul era mort, astfel că a fost anunţată Poliţia, care a declanşat o anchetă în acest caz.
"Întrucât există suspiciunea comiterii unei infracţiuni cu violenţă, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, care desfăşoară activităţi de cercetare, sub coordonarea procurorului criminalist. Totodată, se fac verificări pentru a se stabili identitatea persoanei, a cărei vârstă o apreciem la aproximativ 30 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vaslui, Mihaela Ştraub.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau