Pompierii au fost asaltaţi de elevi în „Săptămâna altfel”
Dimensiune font:
Peste 2.600 de copii şi cadre didactice au ales în săptămâna care a trecut să petreacă o parte din orele pe care le aveau la dispoziţie în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun” în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, dar şi la Centrul şi Punctul de Informare şi Pregătire în domeniul Situaţiilor de Urgenţă. A fost o săptămână în care pompierii vasluieni au combinat intervenţiile cu munca de informare preventivă.
Cele patru subunităţi ale inspectoratului au fost asaltate de grupuri de copii de toate vârstele, de la preşcolari, până la elevi de liceu, care au dorit să afle ce înseamnă să fii pompier, cât de pregătit trebuie să fii ca să poţi salva o viaţă şi ce înseamnă o autospecială de intervenţie. Pentru acest lucru au fost organizate ateliere în care vizitatorii au putut admira tehnica de intervenţie a pompierilor şi exerciţii ale alpiniştilor de intervenţie care au stârnit aplauzele elevilor.
Tot în cadrul acestei săptămâni cadrele inspecţiei de prevenire s-au deplasat la unităţile de învăţământ unde le-au prezentat elevilor măsurile pe care trebuie să le ia în caz de incendiu, în cazul în care găsesc muniţie neexplodată sau care sunt primele manevre de prim ajutor pe care le pot întreprinde. Astfel, inspectorii au fost invitaţi la Şcoala nr. 5 din municipiul Vaslui, unde a avut loc o activitate preventivă, în cadrul unui program intitulat „Singur acasă sunt în siguranţă?”. La şcoala nr. 7, în cadrul programului intitulat sugestiv „Salvăm o viaţă, salvăm o lume”, inspectorii au fost aşteptaţi cu interes de elevii pe care i-au iniţiat în tainele acordării primului ajutor medical de urgenţă. O altă invitaţie a venit din partea elevilor şi cadrelor didactice din Oşeşti, implicaţi într-un program denumit „A fi un bun cetăţean”.
La Centrul şi Punctul de Informare şi Pregătire în domeniul Situaţiilor de Urgenţă copiii au vizionat materiale video privind modul de comportare în situaţii de urgenţă (incendiu, cutremur, inundaţie, accident chimic, alunecare de teren, fenomene meteo periculoase, descoperirea de muniţie neexplodată).
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau