Suceava: Doar 30% din beneficiarii programului ''Lapte şi corn'' consumă produsele
Dimensiune font:
În judeţul Suceava, doar 30% din elevii şi preşcolarii cuprinşi în programul guvernamental ''Lapte şi corn'' consumă produsele respective, a declarat presei, vineri, directorul DSVSA Suceava, Viorel Ilisoi.
El a făcut afirmaţia în urma controalelor efectuate, în ultima lună, în unităţile şcolare, de 20 de inspectori sanitar-veterinari. Ilisoi a spus că, la solicitarea prefectului de Suceava Florin Sinescu, inspectorii au verificat modul în care sunt depozitate produsele din program, precum şi dacă există frigidere, urmând a se face o centralizare a rezultatelor.
Pe de altă parte, şeful DSP Suceava, Ludovic Abiţei, referindu-se la dotarea grădiniţelor şi şcolilor cu frigidere, a spus că acestea nu sunt necesare, în condiţiile în care se oferă lapte UHT, adică lapte trecut printr-un tratament termic special prin care sunt distruşi germenii, păstrându-se vitaminele şi nutrienţii.
În judeţul Suceava sunt aproximativ 85.000 de preşcolari şi şcolari cuprinşi în programul guvernamental ''Lapte şi corn'', iar pentru derularea acestuia se alocă anual 1,8 milioane de lei.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau