Umbra lui Fenechiu a ajuns şi la Aeroport
Dimensiune font:
* noua pistă va costa 31,6 milioane euro, fără TVA * câştigătorul licitaţiei este o asociere de trei firme, toate cu strânse legături transpartinice, una dintre ele asociată în alte licitaţii cu Fene Grup, fondată de liberalul Relu Fenechiu
Lucrările la pista nouă de 2.400 metri de la Aeroport vor debuta în această vară. O asociere de trei companii a câştigat licitaţia de proiectare şi execuţie, Consiliul Judeţean (CJ) urmând să vireze 31,6 milioane euro (fără TVA) în contul acesteia. Cele trei firme, Max Boegl, Vega 93 şi UTI Grup, au desfăşurat până în prezent importante lucrări de infrastructură la nivel naţional, printre care se numără realizarea Arenei Naţionale, autostrăzi, şosele de centură, aeroporturi, securizări de porturi sau intervenţii la Centrala Nucleară de la Cernavodă. La licitaţie au mai participat alţi patru ofertanţi, doi dintre aceştia având o propunere financiară mai mică (sub 30 milioane euro). Asocierea câştigătoare a avut însă punctaj maxim în ce priveşte limitarea pe cât posibil a pierderilor economice ale aeroportului în timpul lucrărilor. În acelaşi timp, aceasta a garantat o închidere a traficului aerian doar pentru o perioadă de şase zile, restul celor patru ofertanţi stabilind un termen de 90 de zile. Cele două criterii cumulate au asigurat un punctaj superior pentru adjudecatarul licitaţiei. „Diferenţa e foarte mare, dar e favorabilă aeroportului Iaşi. Dincolo de oferta iniţială depusă, Comisia de evaluare a cerut clarificări suplimentare tocmai pentru a vedea dacă acest lucru este posibil (închiderea aeroportului doar pentru şase zile pe timpul celor doi ani de execuţie - n.r.). Diferenţa este, într-adevăr, de abordare. Din punctul meu de vedere, asta înseamnă expertiză şi cunoaştere, asocierea poate lucra sub trafic pentru că a mai făcut astfel şi este perfect fezabil”, a comentat directorul aeroportului, Marius Bodea.
Contractul se semnează în 11 zile, dacă nu există contestaţii
Proiectarea lucrărilor a fost estimată la două luni de la semnarea contractului, această etapă fiind prevăzută pentru mijlocul lunii aprilie în cazul în care ceilalţi patru ofertanţi nu vor contesta rezultate evaluării. „Eu nu cred că mai există o bază tehnică şi de oportunitate pentru depunerea de contestaţii. Acest raport de procedură a fost extrem de minuţios întocmit, cu supravegherea tuturor instituţiilor statului chemate conform legii să facă acest lucru şi orice rezultat al unei contestaţii noi nu avem decât să-l bănuim decât a fi unul negativ pentru cel care contestă”, a spus şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei. Câştigătorul licitaţiei a fost anunţat la 110 zile de la deschiderea ofertelor financiare, licitaţia fiind în două rânduri contestată, principalul motiv fiind tocmai criteriul de atribuire care a înclinat decisiv balanţa la adjudecare, respectiv perioada de închidere a traficului şi limitarea pe cât posibil a pierderilor economice.
Ce oferte au avut ceilalţi participanţi la licitaţie
La selecţia de oferte au mai participat alte patru asocieri care au avut propuneri financiare în valoare de 28,7 milioane euro (Impresa Milanese - Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii), 29 milioane euro (Strabag AG), 32,2 milioane euro (JV Fcc Construcion - SCT - Loial - AECOM) şi, respectiv, 34,9 milioane euro (EKO INSAAT VE TIC AS). Însă, cei patru ofertanţi au primit punctaje de peste 15 ori mai mici în ceea ce priveşte pierderile economice ale aeroportului în perioada de execuţie a lucrărilor. „În cazul unei închideri îndelungate a aeroportului, există riscul să pierdem contracte cu operatori aerieni. Tocmai din acest motiv s-a făcut şi un astfel de criteriu”, a explicat Bodea.
Vega 93, companie parteneră cu firma lui Fenechiu
Una din firmele din asociere, Vega 93, este o mai veche cunoştinţă a autorităţilor ieşene. Compania gălăţeană şi-a adjudecat licitaţii de ordinul milioanelor de euro la Primăria Iaşi şi a fost constructorul variantei de trafic greu a centurii Iaşului, şosea care are deja unele probleme. Vega 93 a participat la licitaţii desfăşurate de diverse instituţii ale statului în parteneriat cu firma fondată de actualul ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, respectiv Fene Grup. Printre cele mai importante lucrări ale constructorului german Max Boegl se numără Arena Naţională şi tronsonul de autostradă Cernavodă - Medgidia. A treia firmă din asociere, Grupul UTI a lucrat, printre altele, la Centrala Nucleară Cernavodă, securizări de porturi şi aeroporturi, având importante contracte cu Guvernul, Parlamentul, SPP sau diverse primării din ţară. (Alex Andrei)
Cine sunt afaceriştii din spatele firmelor câştigătoare
Patronul UTI Grup, Tiberiu Urdăreanu, s-a înscris în UNPR în perioada în care această organizaţie era la guvernare cu PDL. Omul de afaceri a fost numit preşedinte al Departamentului economie, transporturi şi finanţe, calitate pe care, potrivit datelor de pe site-ul oficial al UNPR, încă o deţine. În prezent, UNPR se află în plin proces de fuziune cu PSD. Anterior intrării în UNPR, Urdăreanu a avut relaţii atât cu PSD, cât şi cu PDL, conform relatărilor din presa centrală, care notează că acesta a câştigat licitaţii cu statul „indiferent de culoarea politică a Guvernului”. Urdăreanu are strânse legături cu sistemul militar, el fiind maior în rezervă şi fiul fostului şef al Comandamentului de Tancuri şi Auto în vremea comunismului. Despre fondatorul Vega 93 Galaţi, Corneliu Istrate, presa a scris că este apropiat de lideri importanţi ai PSD (Dan Nica, Marian Oprişan), firma având parteneriate importante de afaceri cu companii înfiinţate de lideri ai PNL (Fene Grup SA, fondată de Relu Fenechiu), în condiţiile în care unul din colaboratorii lui are strânse legături cu PDL, pe filiera unui fost senator vrâncean. În privinţa constructorului german Max Boegl, sucursala din România este condusă de Romeo Boţocan. Anterior, acesta a fost director al companiei Titan Mar, un producător de materiale de construcţii din piatră naturală deţinută de familia unui lider important al PDL, Adriean Videanu, fost ministru al Economiei şi primar al Capitalei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau