Totul despre bulevardul Ştefan cel Mare

* istorici, arhitecţi şi alţi oameni de cultură încearcă să definească o nouă imagine celei mai emblematice artere a Iaşului * cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” încearcă să ofere, în exclusivitate, o imagine în oglindă a acestei artere, de acum două secole şi până azi

În urmă cu peste patru secole, bulevardul Ştefan cel Mare era o uliţă boierească, iar mai apoi o arteră preponderent comercială, încărcată de băcănii şi dughene greceşti, din care se oferea trecătorului tot belşugul Europei. Astăzi, din cauza sistematizărilor succesive, fosta Uliţă Mare nu mai are nimic din strălucirea de odinioară. Pentru a înţelege în ce trend ar trebui să se încadreze devenirea urbanistică şi peisagistică a acestei zone, va trebui să facem câţiva paşi în trecutul încărcat de istorie al acestei foste artere principale a Iaşului.

Un document vizual deosebit de preţios este stampa realizată în 1845, după desenul lui J. Rey, Uliţa Mare

Uliţa Mare, în evocări de epocă

Memoria afectivă a ieşenilor privitoare la Uliţa Mare coboară cel mult până la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind susţinută de scrierile unor memorialişti precum D.C. Moruzi, Rudolf Şuţu sau Vasile Panopol. Aceştia descriu strada Ştefan cel Mare aşa cum a renăscut ea după marele incendiu din 1827, când se transformase dintr-o uliţă boierească într-o arteră preponderent comercială. În privinţa documentelor cartografice, trei planuri ale oraşului datând din această perioadă (1819, 1844, 1857), oferă un cadru obiectiv unor asemenea reconstituiri istorice. „În privinţa regăsirii documentelor acestei perioade, scrise în cea mai mare parte în alfabet chirilic şi nepublicate, cercetarea este foarte dificilă. Un document vizual deosebit de preţios este stampa realizată în 1845, după desenul lui J. Rey, Uliţa Mare. Acest desen, realizat în două variante, uşor diferite, este martor obiectiv asupra aspectului principalei străzi din Iaşi la jumătatea secolului XIX. Din păcate, clădirile care interesează această investigaţie se aflau spre dreapta, în prelungirea celor înfăţişate în imagine care sunt dughenele Bisericii Catolice”, a spus dr. Sorin Iftimie, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Moldova. După 1900, D.C. Moruzi, reconstituind înfăţişarea străzii, aşa cum arăta aceasta pe la 1863, face o descriere cât se poate de fidelă a ceea ce se petrecea în spaţiile cuprinse în frontul de clădiri care se întindeau de la bolta prin care se intra spre Biserica Catolică, acolo unde se afla Cofetăria Melcom, mergând spre Mitropolie, până la intersecţia cu strada Colonel Langa: „De la bolta aceasta urâtă şi până în dreptul Uliţei lui Baston (actuala stradă Colonel Langa, n.r.) nu mai întâlneai decât băcănii greceşti, cu butoaie de icre de tot soiul, sardele de Lisa, măsline, peşti în saramură sau afumaţi, lacherdă, scrumbii, mastică de Chios, brânzeturi străine, pastă de cataif, macaroane de Grignano în lăzi, halva de Adrianopol în putini, iar la geam, aşezate tot în mod artistic, cutii cu sardele, rahat-lucum şi curmale, în sfârşit, toate bunătăţile orientale, de-ţi venea mirosul de lacherdă tocmai de pe trotuarul celălalt! Negustorii aceştia aveau şi firme pictate. Deasupra uşii vedeai stând nemişcată, cu tot vântul ce-i umfla numeroasele pânze, câte o corabie sub pavilion elin, cu două, trei şi patru catarge. Ştia el grecul doar că corăbii cu patru catarguri nu se obişnuiesc, dar unde nu te duce patima concurenţei!”. Rudolf Suţu, în a sa lucrare „Iaşii de odinioară” (1938), îşi aminteşte şi el de băcăniile de lux ţinute pe Uliţa Mare de negustori greci precum Costache Stamatopol, Iancu Constantin sau de un anume Stanciu. El le situează însă de cealaltă parte a bolţii de intrare a Bisericii Catolice. Chiar în gangul catolicilor, el aminteşte de dugheana cofetarului Melcon, vestit pentru covrigii săi de zahăr. După intersecţia cu uliţa Baston, ce venea din vale, dinspre Hanul lui Vanghelie, se aflau bolţile cu stâlpi de piatră construite de Panaioti în faţa Mitropoliei Vechi. Aici îşi avea magazia de manufactură „Weinstein cea grasă”; în continuare urma dugheana unei doamne numită „Cea cu şase degete”. Ion Mitican arăta că în clădirea înaltă, cu etaj, printre puţinele existente pe atunci pe Uliţa Mare, a funcţionat o vreme „Tipografia pentru timbre domneşti” (timbre fiscale). Domnitorul Grigore Al. Ghica a înfiinţat, în 1855, Atelierul Timbrului, condus de francezul Julien Sachetti. Aici au fost tipărite faimoasele timbre „Cap de bour”, mult râvnite de colecţionari şi cunoscute în toată lumea.

„Decât magazine de pantofi, mai bine terase sau cofetării” - Virgil Băbîi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi

Istoria terenului şi a proprietarilor de dinainte de 1800

Istoria terenului şi clădirilor situate astăzi pe Bulevardul Ştefan cel Mare, lângă Mitropolia Veche, la intersecţia cu strada Colonel Langa, poate fi urmărită documentar până în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în domnia lui Vasile Lupu. „Memoria locului şi a clădirilor de aici poate fi reconstituită pe un interval cronologic de două secole şi jumătate, pe baza celor 10 volume de Documente privitoare la oraşul Iaşi, publicate de istoricul Ioan Caproşu. Pentru ieşeni, aceasta este o istorie demult uitată, dar care trebuie readusă în atenţie cu acest prilej”, a spus dr. Sorin Iftimie. Cea mai veche clădire care a mai rămas pe bulevardul Ştefan cel Mare figurează la numerele 18-20 şi este înregistrată în Lista Monumentelor istorice drept „casă, încep. sec. XX”, fără o identitate şi o datare bine stabilite. Ea întregeşte frontul de clădiri „vechi” de pe cea mai importantă stradă a oraşului Iaşi, cunoscută odinioară sub denumirea de „Uliţa Mare”. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, imobilul figura la nr. 48, iar după 1930 i s-a dat numărul 52. Primul proprietar cunoscut al acestui loc de casă este Vasile Roşca, vornic de Botoşani, care îşi avea casa aici în domnia lui Vasile Lupu, deci înainte de 1653. Vornicul Roşca a făcut danie aceste case lui Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1632-1653). La 6 mai 1676, Antonie Ruset voievod întărea lui Iane Hadâmbul, fost al doilea postelnic şi mănăstirii Dealul Mare din Codrii Iaşilor un număr de case, locuri, dughene, pivniţe şi altele, cumpărate de el pe mai multe uliţe din Iaşi. Chiar prima este amintită ca „o casă cu pivniţă de piatră şi cu tot locul cât ţine împregiur, în târgu Iaşi, pre Uliţa Mare, lângă Mitropolie, din gios, până în locul unde au fost pităria cea domnească şi până în locul preoţilor leşeşti”. Deşi Iane Hadâmbul dăruise iniţial casa de pe Uliţa Mare mănăstirii sale din Codrii Iaşilor, ulterior, acest imobil a ajuns în proprietatea uneia dintre nepoate, Ileana.

„Aici e vechiul Iaşi, cu lux cinstit şi sărăcie curată”

Documentele precizează că imobilul avea pivniţă de piatră şi grajd. Proprietatea a ajuns ulterior în posesia marelui logofăt Ilie Catargiu, strămoşul Catargiilor ieşeni. La 6 noiembrie 1718, mitropolitul Ghedeon, în urma solicitării marelui logofăt Ilie Catargiu, emitea o carte de blestem privitoare la stabilirea adevărului în privinţa limitelor locului deţinut de logofăt pe Uliţa Mare. La 26 iulie 1725, acelaşi domnitor Mihai Racoviţă Vodă întărea stăpânirea lui Ilie Catargiu peste un loc de casă cu pivniţă de piatră de lângă Mitropolia Veche, în urma judecăţii acestuia cu Mănăstirea Galata. „Este semnificativ faptul că majoritatea documentelor privitoare la acest imobil s-au păstrat în arhiva Mănăstirii Galata, ceea ce arată o stăpânire a acestei mănăstiri şi, deci, a Patriarhiei de Ierusalim, asupra locului”, a spus Sorin Iftimie. La 10 ianuarie 1758 a fost întocmită o „mărturie hotarnică” pentru locul marelui spătar Filip Catargiu.

„Aici e vechiul Iaşi. Erau palate şi bordeie alături. Era lux şi sărăcie, lux cu bani cinstiţi, însă şi sărăcie curată. Iar toată negustorimea înşirată de-a lungul celei mai de seamă străzi din târgul nostru nu lua sufletul bieţilor ieşeni” - Rudolf Şuţu

Puţine evocări, şi mai puţine imagini

Tot acest Iaşi nu mai a rămas imortalizat decât în câteva ilustrate, cât degetele de la o mână, şi la fel de puţine evocări ale unor iubitori de Iaşi. „Clădirile care mai sunt acum pe frontul stâng al bulevardului, spre Mitropolie, sunt urât placate pe exterior, de parcă ar fi veceuri publice. Profesorul Caproşu va primi spre analiză o documentaţie pentru completare. Trebuie venit cu un plan unitar pentru casele de la bulevard, trebuie o reabilitare arhitecturală pe Ştefan cel Mare, pentru a merge cu acel front stradal de la clădirea catolică, din colţul cu Trei Ierarhi, până la clădirea din colţul străzii Colonel Langa, iar partea comercială să îşi schimbe destinaţia. Decât magazine de pantofi, mai bine terase sau cofetării”, a declarat Virgil Băbîi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi şi membru în Comisia de evaluare a soluţiilor din concursul lansat de Primăria Iaşi în vederea amenajării bulevardului Ştefan cel Mare şi a zonelor adiacente. (Nelu Păunescu)