Viol în grup între elevi, sub nasul profesorilor!
Dimensiune font:
* un elev a fost silit de alţi doi băieţi la sex oral, chiar în atelierul de tâmplărie al unităţii * unul dintre agresori avea 12 ani, iar altul 20
Un caz revoltător de agresiune sexuală s-a înregistrat la Grupul Şcolar „Vasile Pavelcu” din Iaşi. Doi elevi şi-au făcut poftele cu al treilea, dar numai unul dintre agresori a fost dat ieri pe mâna judecătorilor. Incidentul, de o gravitate deosebită, s-a petrecut pe 16 ianuarie 2012. Fany S. a fost atacat nu dincolo de porţile şcolii, ci chiar în atelierul de tâmplărie, imediat după plecarea profesorului, de către Alexandru Stamate (19 ani) şi un băiat de 12 ani. „Cel din urmă a început să glumească pe seama părţii vătămate, la un moment dat atât acesta, cât şi învinuitul întrebându-l dacă suge penisul. Partea vătămată le-a spus celor doi să îl lase în pace şi i-a cerut învinuitului să îi înapoieze Mp3-player-ul pe care i-l împrumutase”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie în rechizitoriu.
Legat ca să accepte sexul oral
Restituirea aparatului a fost condiţionată de sexul oral, iar fiindcă Fany nu părea dornic de asemenea experienţe, Stamate a adus nişte sârmă din magazia atelierului şi l-a legat de mâini. Atunci, băiatul a acceptat să le facă pe plac, fiind în cele din urmă dezlegat. „Partea vătămată s-a aşezat în genunchi, iar Stamate a venit în faţa sa în picioare, şi-a dat jos pantalonii şi chiloţii, după care partea vătămată a început să întreţină un act sexual oral. După ce învinuitul a avut erecţie, acesta s-a îndepărtat puţin şi în faţa părţii vătămate s-a aşezat făptuitorul M.D., care a procedat în acelaşi mod. Partea vătămată a avut contact sexual oral de trei ori cu cei doi făptuitori, fără ca aceştia să ejaculeze”, au mai spus procurorii.
O educatoare a aflat după câteva zile
În fine, Fany şi-a recuperat atunci playerul. A doua zi, marcat de experienţă, el i-a povestit prin ce trecuse unui amic, iar câteva zile mai târziu, unei educatoare. Abia atunci, băieţii au ajuns în atenţia oamenilor legii. Dacă M.D. nu a putut fi tras la răspundere, pentru că nu a împlinit 14 ani, Stamate a ajuns în postura de inculpat. Psihologii au stabilit că acesta suferă de uşoare probleme mintale, însă a avut discernământ în momentul comiterii faptelor. Stamate şi-a recunoscut fapta, iar acum a fost trimis în judecată pentru viol. Pentru băiatul de 12 ani, a fost sesizată să ia măsuri Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Ce măsuri s-au luat însă, rămâne deocamdată un mister. „Mi s-a terminat programul, nu vă pot răspunde. Programul e până la 1,30”, a fost singura declaraţie pe care am putut-o obţine de la purtătorul de cuvânt al DGASPC, Tiberiu Bantaş.
Conducerea grupului şcolar dă din colţ în colţ
Dincolo de pedeapsa pe care o va primi Stamate, rămâne problema cum a fost posibilă o asemenea grozăvie în cadrul unei unităţi şcolare unde se află elevi cu probleme speciale, deci supravegherea ar trebui să fie şi mai strictă. Conducerea grupului şcolar nu a putut oferi o explicaţie satisfăcătoare. „Noi am avut o sesizare şi am transmis-o autorităţilor competente. Deocamdată, nu am primit nici un răspuns oficial, aşa că nu pot comenta. Noi am trecut prin mai multe etape de reorganizare şi acum există un profesor de serviciu pe fiecare corp de clădire şi un sistem de supraveghere video. Acest sistem nu exista anul trecut”, ne-a spus directoarea unităţii, dna Coca Vasiliu.
Poate camerele video vor ajuta la evitarea altor atrocităţi, iar elevii vor fi în siguranţă la şcoală. Nimeni nu poate reparara însă trauma prin care a trecut băiatul agresat de colegi. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
lulu
Feb 03, 2013
profesorii nu au suficient timp pentru copii. ce cauta cel de 19 ani printre cei mici? parintii trebuie sa ceara scolii ca obiect de studiu tehnici de autoaparare. este adevarat ca ar trebui sa fie suficient faptul ca cei mici sunt la scoala pentru ca parintii sa fie linistiti.parinti, educati copii sa respecte cu adevatat profesorii. este inadmisibil ca profesorilor sa le fie frica sa fie agresati de elevi ,pentru ca acestia nu raspund pentru faptele lor, ascunzandu-se in spatele parintilor. parintii copilolui agresat ar trebui sa ceara raspunderea penala , din partea parintilor copilului minor agresor
telu
Feb 02, 2013
profesorii nu au grija de elevi!!! ii intereseaza doar odrasl la urgentaele lor sa aibe bmw-uri,case si vacante luxoase.daca innainte de 1989 se intimpla asa ceva in scoala madam aia directoarea deja acum era la puscarie,asa cum este normal.de ce nu este arestata preventiv si judecata la urgenta ptr ca ea, directoarea prezinta un pericol ptr toti copii din asea scoala.ba mai mult se creaza un precedent daca deja nu s-a creat.noi parintii plecam de dimineata la munca(daca avem) ca sa putem trimite copii la scoala,iar nenorocitii de profesori isi bat joc de copii! si mai au nesimtirea sa ceara salarii mari!! din miinile lor ies niste analfabeti cu diplome care nu stiu altceva decit ,,copy'' si ,,paste''.
Adauga comentariul tau