Muzeul de Artă din Tulcea
Dimensiune font:
Muzeul de Artă din municipiul Tulcea este găzduit într-o impresionantă clădire monument, parte a patrimoniului arhitectural construit în stil neoclasic. Aici sunt expuse colecţii de pictură, icoane, sculptură, grafică, artă decorativă şi orientală cât şi plăci de gravură.
Clădirea care azi găzduieşte Muzeul de Artă a fost construită între anii 1863 şi 1865 având scopul de Palat Administrativ al Sângeacului de Tulcea sau Conacul Paşei, cum era cunoscut la acea vreme. În anul 1878, după ce Dobrogea s-a unit cu restul ţării, aceasta a devenit sediul Prefecturii Judeţului Tulcea, la parterul acesteia aflându-se Tribunalul Judeţului, Curtea de Juraţi şi Corpul Portăreilor. Timp de 20 de ani, între anii 1950 şi 1970, clădirea a funcţionat ca Sfat Popular Raional Tulcea. La data de 23 august 1982, clădirea a devenit oficial sediul Muzeului de Artă.
Muzeul de Artă din Tulcea se poate mândri cu un patrimoniu impresionant care a crescut constant, mai ales în ultimii ani, ajungând de la 4.365 de lucrări la sfârşitul anul 1991, la peste 7.000, cât numără azi.
Expoziţia de pictură din cadrul Muzeului de Artă Tulcea prezintă aproximativ 930 de lucrări, opere ale marilor pictori din perioada modernă. Îi amintim aici pe Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Teodor Aman. Tot în cadrul colecţiei de pictură sunt prezentate 14 lucrări semnate de Victor Brauner, un pictor de notorietate universală, reprezentant al perioadei de avangardă.
În colecţia de gravură din cadrul muzeului se găsesc opere ale unor artişti cu rezonanţă în lumea artei cum ar fi Gheorghe Petraşcu, Theodor Aman sau Alexandru Steriadi. În ultimii douăzeci de ani, Muzeul de Artă din Tulcea şi-a îmbogăţit patrimoniul, astăzi putând lua cu uşurinţă numele de muzeu al gravurii, mai ales că muzeul tulcean este singurul din ţară care colecţionează plăcile de gravură.
Colecţia de sculptură din cadrul Muzeului de Artă, abordează diverse genuri cum ar fi portrete, nuduri, statuete care aparţin artei moderne din secolul XIX dar şi din prima jumătate a secolului XX.
Când vorbim de colecţia de artă decorativă din cadrul muzeului tulcean, vorbim de piese ce au o valoare mare, piese din secolele XVIII, XIX şi XX. Acestea sunt lucrate în ceramică, sticlă, tapiserie sau metal.
Nici colecţia de icoane din cadrul muzeului de artă nu este mai prejos, aici fiind reprezentate valori spirituale ale bisericii creştin-ortodoxe. Colecţia acoperă registrul temporar al secolelor XVI-XIX, fiind reprezentate aici icoane lipoveneşti realizate în şcolile ruseşti de pictură, icoane ce sunt redate cu eleganţă şi simplitate în desen.
În speranţa că v-am trezit interesul, vă invităm să vizitaţi Muzeul de Artă din Tulcea, oferindu-vă garanţia că veţi fi încântaţi de bogăţia culturală expusă aici.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 6643
Sursa foto: icemtl.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau