28 octombrie, momentul în care omenirea a fost la un pas de DISPARIŢIE

R (1)

Dimensiune font:

| 28-10-2021 15:44

La 28 octombrie 1962, liderul sovietic Nikita Hruşciov ordonă retragerea rachetelor din Cuba, încheindu-se astfel criza dintre URSS şi SUA.
Celebra şi totodată controversata criză a rachetelor din Cuba a fost fără îndoială, cel mai important moment al Războiului Rece, derulat în trecut între blocul sovietic şi cel ocidental. În urmă cu aproape cincizeci de ani, Statele Unite şi Uniunea Sovietică au fost mai aproape ca niciodată de declanşarea Armaghedonului.

 

Când în luna octombrie a anului 1962, J.F. Kennedy – preşedintele american din acea vreme a fost informat că un avion de spionaj americand e tip U-2 a descoperit rachete cu încărcătură nucleară trimise de sovietici în Cuba, bastionul lor comunist din Caraibe, acesta şi-a dat seama că este în mijlocul unei situaţii limită. Timp de 13 zile fatidice, cât timp Kennedy s-a confruntat cu Hruşciov, întreaga lume a trăit probabil cele mai încordate momente din întreaga noastră istorie. Cele două superputeri aveau nu doar posibilitatea de a se distruge reciproc, ci şi pe cea de a stinge definitiv lumina pe Terra. Din fericire, lucrurile s-au terminat altfel. Însă detaliile crizei din 1962 rămân şi astăzi extrem de interesante. Mai ales în prisma situaţiei actuale. Care nu este deloc una liniştitoare.

Imediat după ce a obţinut puterea deplină în Cuba anului 1959, liderul revoluţionar cubanez Fidel Castro a avut ca obiectiv principal, şi logic până la un punct, stabilirea unei alianţe trainice între ţara sa şi Uniunea Sovietică. Sub regimul său, Cuba s-a dezvoltat ca o ţară dependentă ombilical de URSS datorită ajutorului militar şi economic oferit de aceasta. Guvernul lui Castro era iniţial neutru competiţiei multiple dintre cele două superputeri.
URSS-ul iniţial nu era interesată de Cuba, iar Fidel Castro chiar vizitase Statele Unite în decursul anului 1959. Dar când reformele socialiste implementate de Castro au ameninţat intersele americanilor proprietari de pâmânturi din Cuba, brusc Castro a devenit un personaj indezirabil în toate cercurile de putere din Washington. Ostilitatea relaţiilor cubaneze-americane a oferit o ocazie mult aşteptată de Uniunea Sovietică care dorea instalarea unui avanpost militar în coasta americanilor. SUA a decis atunci să înceteze în anul 1961 orice relaţie diplomatică cu Cuba.
În acelaşi timp sovieticii erau în plin Război Rece (1945-1991) cu americanii şi aliaţii lor occidentali, perioadă presărată pe atunci cu numeroase confruntări politice şi economice. Cele două blocuri au intrat în probabil cea mai tensionată fază a relaţiei lor imediat după ce pilotul unui avion de spionaj de tip U-2 care zbura la mare altitudine deasupra Cubei pe data de 14 octombrie 1962 a fotografiat asamblarea mai multor rachete sovietice cu rază medie de acţiune de tip SS-4 care erau asamblate pentru o ulterioară instalare. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Începe nebunia! Germania dispune activarea a 900.000 de militari în rezervă
01/06/2024 13:57

Preşedinta comisiei de apărare din parlamentul federal german, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, s-a pronunţat pentru activarea a 900.000 de rezervişti, in contextul continuării războiului lansat de preşedi ...

În plin scandal cu DNA, SRI stârnește hohote de râs: Întrebarea de Ziua Copilului a încins imaginația!
01/06/2024 13:50

Serviciul Roman de Informatii nu a uitat de Ziua Copilului. Si in acest an a postat un mesaj devenit viral, cu toate că in ultimele zile serviciul e tinta unui scandal monstru, generat de dosarul DNA in care g ...

Un autocar cu 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc pe autostrada A10
01/06/2024 00:44

Un autocar in care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, in judeţul Alba. Nu s-au inregistrat victime ”Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să in ...

5 din cele 31 de tancuri Abrams trimise în Ucraina au fost deja pierdute
01/06/2024 00:41

In contextul războiului dintre Rusia si Ucraina, armura tancurilor Abrams furnizate de SUA cedează, deoarece au fost descoperite o serie de slăbiciuni, potrivit echipajelor ucrainene care lucrează la tancur ...

1 Iunie, Ziua Copilului
01/06/2024 00:05

1 iunie reprezintă simbolic ziua in care toţi redevenim copii. Nu există limită de varstă, deoarece fiecare dintre noi, are voie si nevoie să se simtă din nou copil. În această zi, cu sigurantă, ...

Nebunie după condamnarea lui Trump! Se face apel la revolte şi represalii violente: 'Să-i spânzure pe toți' / 'Voi trece la arme, dacă mi le cere'
31/05/2024 14:28

Susţinătorii lui Donald Trump, infuriaţi de condamnarea acestuia, au inundat site-urile pro-Trump cu apeluri la revolte, revoluţie şi represalii violente. După ce Trump a devenit primul preşedinte ame ...

LIVEVIDEO Donald Trump, găsit vinovat de jurați de 34 de capete de acuzare/ Pronunțarea sentinței, pe 11 iulie
31/05/2024 14:13

 Donald Trump a devenit primul presedinte american care a fost condamnat pentru o infractiune, joi, cand 12 jurati l-au găsit vinovat că a falsificat documente pentru a ascunde plătile făcute pent ...

Mexicul, pe cale de a avea prima femeie președinte
31/05/2024 13:05

 Aproape 100 de milioane de alegători sunt chemaţi la vot duminică in Mexic, pentru a alege cel mai probabil prima femeie preşedinte a unei ţări in care violenţa nu a ocolit campania electorală, re ...

Atac armat la Minneapolis. Trei oameni au fost uciși, unul fiind ofițer de poliție
31/05/2024 10:07

Trei oameni au fost ucişi joi intr-un atac armat in oraşul american Minneapolis, intre care şi un ofiţer de poliţie şi un suspect, au anunţat autorităţile locale, relatează Reuters. Alte trei persoan ...

Trump, primul fost preşedinte găsit vinovat de un tribunal penal
31/05/2024 09:17

Donald Trump a fost găsit vinovat joi de toate capetele de acuzare la procesul său penal la New York pentru plăţi ascunse către o vedetă de filme porno, un cutremur pentru fostul preşedinte american care ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei