Bază de date despre sănătatea elevilor
Dimensiune font:
Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului vor lansa o platformă unde se vor încărca toate datele antropometrice şi biometrice ale elevilor din România, care va permite sondarea în timp real a stării de sănătate. Potrivit unui comunicat, Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului şi Sportului şi Adrian Curaj, ministrul Educaţiei, au semnat protocolul de colaborare privind derularea Programului „Biomotric”, în cadrul căruia va fi dezvoltată o platformă digitală populată cu seturi de date, actualizate la intervale precise, referitoare la parametrii antropometrici şi biomotrici ai elevilor din România. „Aplicaţiile sunt foarte largi, iar efectele cumulative aşteptate vor duce la progrese în multe domenii. Este un prim pas necesar pentru a ne cunoaşte mai bine ca naţiune, pentru a şti cât de sănătoşi suntem, în ce valori biofizice şi biologice ne încadrăm, unde mai avem de lucrat. În măsura în care aplicaţia se va dezvolta în timp, ea va deveni un instrument valoros indispensabil pentru antrenori, medici, profesori, putând fi corelată şi cu alte proiecte guvernamentale”, a declarat Elisabeta Lipă. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau