INCHIDE

Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112

Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112

Un apel video, un mesaj text sau câteva imagini trimise de pe telefon pot înlocui de acum convorbirea clasică la 112 pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a operaţionalizat aplicaţia mobilă Apel 112, o soluţie care le permite utilizatorilor să solicite ajutor în situaţii de urgenţă prin mai multe forme de comunicare adaptate nevoilor lor.

Noua aplicaţie face parte din sistemul Next Generation 112 şi oferă acces direct la serviciile de urgenţă prin apeluri audio-video, mesaje text în timp real, imagini, videoclipuri, pictograme şi mesaje predefinite. În plus, la iniţierea unui apel sunt transmise automat localizarea apelantului şi informaţiile medicale introduse anterior în profilul utilizatorului.

Una dintre cele mai importante facilităţi este serviciul permanent de interpretare în limba semnelor române. Astfel, persoanele care folosesc limbajul mimico-gestual pot comunica în timp real cu operatorii 112 şi cu dispecerii serviciilor de intervenţie prin intermediul unor interpreţi autorizaţi disponibili non-stop.

Prin aplicaţie pot fi solicitate intervenţii ale Ambulanţei, Poliţiei, SMURD, Pompierilor, Jandarmeriei sau Salvamont, fără ca utilizatorii să fie nevoiţi să efectueze un apel telefonic clasic.

Reprezentanţii STS spun că lansarea aplicaţiei reprezintă un pas important în creşterea accesibilităţii serviciilor publice şi în asigurarea accesului egal la sistemul naţional de urgenţă. În paralel cu operaţionalizarea noii platforme, instituţia desfăşoară, împreună cu organizaţii neguvernamentale şi alte autorităţi, campanii de informare dedicate persoanelor care pot beneficia de această facilitate.

Detalii despre instalarea şi utilizarea aplicaţiei, precum şi tutoriale privind funcţionalităţile acesteia, sunt disponibile pe pagina dedicată a STS.

Noua soluţie vine să răspundă unei nevoi vechi a comunităţii persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire, pentru care accesul rapid şi direct la serviciile de urgenţă a reprezentat, de multe ori, o provocare. Laura RADU