IGPF: Peste 67.000 de persoane au intrat vineri în România, dintre care aproape 7.000 de ucraineni
Dimensiune font:
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că vineri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 67.460 de persoane, dintre care 6.985 de cetăţeni ucraineni, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 165.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 47.600 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.362.579 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii de frontieră au constatat 67 de fapte ilegale (41 de infracţiuni şi 26 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 40.100 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 788.300 de lei.
Vineri nu s-a permis intrarea în ţară a 39 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau