Pierderi de milioane după greva poştaşilor
Dimensiune font:
Conducerea Poştei Române a avansat sindicatelor două variante de majorări salariale, în acord cu prevederile legislative şi ţinând cont de situaţia financiară a companiei, însă protestul salariaţilor a adus pierderi companiei de 4,5 milioane de lei, în doar câteva ore, după cum a rată un comunicat de presă. „Compania Naţională Poşta Română nu a ignorat nicio clipă solicitările angajaţilor şi a căutat cele mai bune soluţii, în acord cu prevederile legislative şi ţinând cont de situaţia financiară a companiei. Sindicatelor le-au fost avansate două variante de majorări salariale, astfel: o grilă de majorare cuprinsă între 60 de lei şi 200 de lei, şi o altă grilă cuprinsă între 60 de lei şi 140 de lei. Ambele, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017”, arată Poşta Română. Compania susţine că ambele variante de majorare vizează 22.303 salariaţi, mai exact pe cei cu salarii cuprinse între 1.250 de lei şi 2.202 lei. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau