Scandal înaintea marșului Bisericii împotriva avortului. „Este propagandă fundamentalistă"
Dimensiune font:
Se inflamează spiritele înaintea „Marşului pentru viaţă”, manifest împotriva avorturilor, organizat duminică de Biserica Ortodoxă Română.
Arhiepiscopia Tomisului ar vrea să-i oblige pe toți profesorii de religie să participe la "Marșul pentru viață", organizat duminică la Constanța. În adresa trimisă inspectoratului se precizează că profesorii de religie au și obligația să-i informeze pe elevi despre marș și să afișeze materialele despre eveniment în școlile în care predau.
În replică, Asociaţia Secular-Umanistă din România cere ca şcolile să nu mai fie folosite că un vehicul de promovare a intoleranţei şi solicită Ministerului Educaţiei să ia măsuri pentru stoparea propagandei fundamentalist-religioase în sistemul de învăţământ.
Inspectorul de Religie constănţean Daniela Stan s-a supus ordinului Arhiepiscopiei şi a postat pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa adresa cu pricina prin care recomandă profesorilor să respecte cerinţele Bisericii.
"Aveţi obligaţia ca împreună cu toţi profesorii de religie să participaţi la această acţiune", se arată în adresa trimisă de Arhiepiscopie către inspectorul de religie Daniela Stan de la Inspectoratul Școlar Constanța.
Potrivit adresei, în funcție de lista de prezență la Marșul pentru viață, profesorii de religie vor primi de la arhiepiscopie și o adeverință care "să certifice implicarea în această acțiune".
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a confirmat la Europa FM această adresă, dar susține că este vorba de o obligație morală. În plus, Eugen Tănăsescu nu crede că profesorii vor fi sancționați dacă nu vor veni la marș.
"Adresa este reală, da. Am adresat-o celor din subordine. Ea nu era destinată presei. Este o chestiune de organizare internă. De fapt, e un parteneriat între Arhiepiscopie și Minister. Profesorii de religie au dublă subordonare, după cum bine știți. Nu cred că se vor impune sancțiuni (n.r. dacă profesorii de religie nu vor veni la marș), de altfel nici adresa nu spune ceva de sancțiuni. E mai mult o obligație morală. La profesorii de religie obligațiile morale sunt și obligații de servici. În religie, morala este însăși serviciul tău la ora de religie. Prin urmare luați-o cum vreți: fie că obligațiile morale sunt obligații de servici, fie că obligațiile de servici ale profesorului de religie includ obligații morale. Nu e vorba de aducere cu arcanul."
Ministerul Educației reacționează: nu susține demersul Bisericii
Ministerul Educaţiei nu susţine demersul Bisericii de a chema profesorii, inspectorii şcolari, elevii şi pe părinţii acestora la marşul împotriva avortului care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.
„Vom comunica Inspectoratului să nu dea curs adresei", a subliniat secretarul de stat Gigel Paraschiv. Inspectoratele şcolare sunt subordonate şi Patriarhiei, nu numai Ministerul Educaţiei, susţine însă Biserica.
Protocolul acela încheiat între Ministerul Educaţiei nu este numai cu Biserica Ortodoxă, e cu toate cultele, şi cu Secretariatul de stat pentru culte, dar acolo se spune că se cere binecuvântarea ierarhului bisericesc pentru anumite chestiuni ce ţin de orele de religie, dar nici pe departe nu scrie în acel protocol că vine cineva şi le dă un ordin că trebuie să participe la o manifestare.Vom lua legătura cu Inspectoratul, nu avem treabă cu Arhiepiscopia, or să ajungă să ne spună că se subordonează doar Patriarhiei. Vom comunica Inspectoratului să nu dea curs adresei. Ministerul Educaţiei nu a permis nimic, nu ne-a întrebat nimeni dacă ne dăm sau nu acordul", a declarat pentru „Adevărul" reprezentantul Ministerului Educaţiei.
Asociaţia Secular-Umanistă din România cere ca şcolile să nu mai fie folosite că un vehicul de promovare a intoleranţei şi solicită Ministerului Educaţiei să ia măsuri pentru stoparea propagandei fundamentalist-religioase în sistemul de învăţământ.
Astfel, potrivit preşedintelui Asociaţiei, Toma Pătraşcu, Ministerul Educaţiei ar trebui să excludă din instituţie oamenii subordonaţi Bisericii şi să înlocuiască Religia cu Istoria Religiilor, pentru că atât timp cât Religia este predată de preoţi, adolescenţii nu vor fi educaţi pentru sănătate, ci pentru a fi buni creştini.
„Este o propagandă fundamentalist-religioasă. Asta şi pentru că profesorii de religie sunt dublu subordonaţi. Vedem din nou efectele nefaste ale dublei subordonări a profesorilor de religie, vedem la ce duce infiltrarea sistemului de învăţământ de către cultele religioase. Îndoctrinarea şi prozelitismul religios sunt interzise prin Legea Educaţiei. Aceşti oameni se opun educaţiei sexuale în şcoli, pe câtă vreme suntem pe primele locuri în Europa la sarcini la adolescente. Asociaţiile implicate în Marşul pentru viaţă şi Biserica militează împotriva avortului când ar trebui ca adolescenţii să fie informaţi despre metodele de contracepţie şi de prevenire a sarcinii. Aceşti oameni atentează la sănătatea copiilor noştri", a declarat preşedintele ASUR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau